„Mi-am tocit nervii și mi-am risipit banii! Nu regret, mi-a plăcut”

Vasile Turcu s-a retras de la Dinamo, după conflictul deschis
avut cu Prunea, dar și din cauza lipsei de performanță. Fostul
acționar încă nu și-a recuperat cele 4 milioane de euro aferente
investiției sale, dar este convins că acest lucru se va produce la
un moment dat, mai ales că Badea&co sunt tipi paroliști.

Chiar dacă perioada petrecută în Ștefan cel Mare i-a cauzat extrem
de multe neplăceri, Turcu nu regretă că a investit în fotbal și
anunță că se va implica, din sezonul viitor, la FC Argeș, fosta
echipă a lui Penescu.

Lucrurile se vor rezolva, deoarece foștii mei colegi de
acționariat sunt oameni de cuvânt. Așa cum și alți investitori care
s-au retras de la Dinamo și-au primit drepturile financiare, așa
aștept și eu să-mi iau banii. Dar nu mă stresez. Las avocații sa
rezolve. Voi avea mult mai mult timp să mă ocup de familie. Mi-am
tocit nervii și mi-am risipit banii în fotbal și tot nu a fost
bine. Nu regret asta, pentru că mi-a plăcut, dar gata cu Dinamo.
Dacă mă înțeleg cu oficialitățile din Pitești, voi investi la FC
Arges”, a mai spus Turcu.
„, a spus Turcu in
Libertatea.

Declarațiile contradictorii, care stârnesc amuzament, sunt
specialitatea casei pentru Turcu. Ultima „perlă” a fostului
acționar din Ștefan cel Mare fusese legată de posibilele
performanțe ale lui Dinamo, cu el la cârmă.

„Dacă aș fi fost eu numărul unu la Dinamo luam
campionatul de cel puțin o dată pe an”
, spunea de curând,
Turcu.

Publicat: 30 05. 2010, 10:48
Actualizat: 30 05. 2010, 13:12