„Mi-e dor de fotbal, nu de bani”

Accidentat de mai bine de un an, „Bratone” spune că a fost de
acord cu propunerea lui Borcea din două motive: „Îmi e dor de
fotbal” și „M-am gândit la câte sacrificii fac suporterii pentru
Dinamo și mi-am dat seama că pot să fac și eu ceva pentru a ajuta
acest club”.

-Salut, Florin! Te-ai întâlnit cu Cristi Borcea și ți-a
fost propusă reducerea salarială. Ai fost de acord?

-În cinci minute ne-am înțeles. Mi-a spus că Dinamo trece printr-o
perioadă mai grea din punct de vedere financiar și este forțat să
facă acest lucru. Am spus că nu este nicio problemă. Și cu banii
ăia, și fără ei, tot acolo ajung, iar eu mi-am dat seama în ultimul
an că nu banii sunt cei mai importanți. Mie îmi este dor de fotbal,
nu de bani.

„Vreau să văd iar tribunele pline”

-Ce te-a făcut să accepți?
-Atunci când am fost accidentat, putea să-mi dea oricine tot aurul
din lume, eu tot o minge aș fi vrut. În plus, clubul a fost alături
de mine, fanii, la fel. M-am gândit la suporteri și la câte
sacrificii fac ei pentru a fi alături de echipă. Nu e mare lucru că
am renunțat la bani, pentru că or să mai vină.
-În acest moment, situația la echipă nu este tocmai bună.
Locul 8, criză financiară…

-Hai să mai lăsăm banii, că nu sunt totul. Problema noastră
adevărată este în clasament. Trebuie să ne trezim, să o luăm de la
capăt, să renunțăm la obiceiuri și să-i facem fericiți pe fani.
Vreau să văd din nou tribunele pline în „Groapă”. Fără compromisuri
nu vom reuși să îndreptăm situația, asta trebuie să înțeleagă toată
lumea!
-Tu cum te simți din punct de vedere fizic și
medical?

-Medical sunt recuperat sută la sută. Fizic, perioada de iarnă o să
mă ajute să recuperez în totalitate și să fiu pregătit la startul
returului. Mult a fost, puțin a mai rămas.

200 de mii de
euro câștiga Bratu pe sezon la Dinamo

60 de mii de
euro este suma la care a renunțat atacantul dinamovist

Publicat: 22 12. 2009, 10:46
Actualizat: 22 12. 2009, 14:09