„Mi-e rușine!”
Gaz Metan Mediaș a fost umilită duminică de elevii lui Ioan
Ovidiu Sabău, care au marcat nu mai puțin de șase goluri în poarta
lui Vâtcă. Președintele Cindrea mărturisește că nu a mai trăit
niciodată o asemenea umilință.
După ce etapa trecută elevii lui Pustai au fost îngenuncheați în
Giulești, întorcându-se acasă cu patru goluri în tolbă, duminică a
fost rândul Timișoarei să „umple” poarta medieșenilor.
Președintele Cindrea nu își revine din șoc. „Mi-e rușine. Nu mi-am
închipuit niciodată așa ceva. Nu știu ce s-a întâmplat, dar niciun
caz nu m-am gândit la o asemenea înfrângere. Am avut o primă
repriză bună, dar pe urmă am rămas în zece oameni, însă acest lucru
nu justifică scorul final. Am evitat să discut cu jucătorii, dar le
voi cere cât de repede explicații și lor, și antrenorului”, a tunat
Cindrea, care spune că nu va trece cu vederea ultimele două
înfrângeri. „Nu m-am gândit încă la măsurile pe care voi lua, dar
nu e posibil să primim 10 goluri în două partide. Vom face o
analiză la rece”, a mărturisit președintele Gazului, pe care l-ar
mai îmbuna doar o victorie în etapa următoare. „Jucătorii au o
șansă să se revanșeze în partida cu Unirea Alba Iulia. Trebuie să
rămânem în prima parte a clasamentului”, a anunțat Corin
Cindrea.
Este trist ceea ce întâmplat, dar trebuie să ne revenim și să
câștigăm cât mai multe puncte până la finalul
turului
Corin Cindrea, președinte Gaz Metan Mediaș
26 de goluri a încasat Gaz Metan în primele 15 etape ale
turului