„Mi-e rușine de meciul cu Argeș! **Nu ai cum să îmbraci tricoul lui Dinamo cu o astfel de atitudine!”

După ce Dinamo a fost umilită de FC Argeș, scor 5-2, Mircea Rednic își critică dur jucătorii. Tehnicianul spune că titlul a fost pierdut din cauza atitudinii pe care au avut-o jucătorii în campionat.

"A fost o rușine de meci, o umilință pentru mine. Mi-e rușine de atitudinea pe care au avut-o jucătorii, au evoluat de parcă erau în vacanță. Aceeași atitudine am avut-o și la Brașov. Nu poți să îmbraci tricoul lui Dinamo cu asemenea atitudine. În afară de N’Doye, toți jucătorii au dezamăgit"

Rednic a vorbit și despre viitorul său în Ștefan cel Mare. "Puriul" spune că va avea o întâlnire cu acționarii în care se va lua o decizie

"Așteptăm decizia TAS după care o să am o întâlnire cu acționarii și o să avem o discuție. Când nu sunt rezultate, antrenorul e de vină. Întodeauna antrenorii sunt de vină. Pleacă antrenorii, dar jucătorii nu pleacă niciodată. Unii sunt de vreo 2-3 ani la Dinamo. Dar unii din jucătorii noștrii nici n-au transpirat în acest meci", a spus Rednic

Publicat: 10 06. 2009, 23:05
Actualizat: 11 06. 2009, 00:32