Dan Nistor (30 de ani) e un căpitan dezamăgit. De jocul echipei sale, de starea terenului de la Craiova, dar și de modul în care el și colegii lui se comportă în partidele din deplasare, de unde au venit cu un singur punct în acest sezon (3-3 cu FCSB, pe Arena Națională).
La finalul celor 90 de minute în care Craiova i-a fost net superioară lui Dinamo, mijlocașului central nu i-a rămas decât să spere că pauza de două săptămâni luată cu ocazia meciurilor din Liga Națiunilor va redresa o situația care începe să-l supere: „Fotbalul te pedepsește dacă nu ești concentrat. După primul gol a venit pauza și lucrurile au luat o întorsătură normală. Am încercat să egalăm și ne-au prins pe contraatac. Se pare că în deplasare nu ne putem concentra foarte bine sau nu suntem îndeajuns de pregătiți pentru aceste meciuri, dar avem două săptămâni în care trebuie să punem lucrurile la punct. Trebuie să ieșim din această situație, altfel nu se mai poate. Trebuia să câștigăm și sunt foarte supărat. Ne e teamă că ratăm iar play-off-ul, etapele trec și noi pierdem puncte. Primim goluri foarte ușor, nu ne revenim”, a spus Nistor, după meci, înainte să taxeze gazonul de pe noul Oblemenco: „Vechea meteahnă românească: stadioane ultramoderne și gazoane de tot… completați voi”.
Rămas la Dinamo, Nistor a explicat că Becali nu a făcut nicio ofertă oficială pentru el, deși la televizor a înaintat sume din ce în ce mai mari: „Domnul Becali a făcut oferta la televizor. Dacă ar fi trimis o ofertă la club, mai vorbeam”, a mai declarat omul pentru care ratarea convocării pentru meciurile cu Muntenegru și Serbia nu e atât de importantă: „E alegerea selecționerului să nu mă cheme la națională, e problema lui. Gândul meu e la familia de acasă, ea e cea mai importantă, nu mă gândesc la altceva”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER