„Mi l-a scos pe viu, fără anestezie, mă luaseră toate căldurile!”. Dragostea pentru meseria de portar anulează orice durere. Cum și-a fracturat degetele Ema Dolha. „Așa am apărat 12 ani” | VIDEO EXCLUSIV

Dragostea pentru meseria de goalkeeper anulează orice durere. Ema Dolha (39 de ani), actual antrenor de portari, a trecut peste accidentările care i-au făcut viața un infern, a strâns din dinți și și-a fixat mereu noi ținte. Instinctul de portar i-a dictat să nu lase nicio minge să treacă. Fie ea și ovală. În toată cariera! Cu orice preț! Iar una dintre intervenții i-a lăsat o traumă pentru totdeauna. Degetul auricular de la mâna dreaptă și l-a fracturat în timpul unui antrenament, la Rapid, în urmă cu aproape 15 ani, sub comanda reputatului tehnician Marin Ioniță. I-au fost afectate fibrele nervoase senzitive ale degetului cinci, fibre care răspund de sensibilitatea termică, și a purtat o tijă din titan. Doar pentru puțin timp.

Timpul s-a scurt, nu s-a sfiit să facă glume fine pe tema degetelor sale de pianist – atunci când curiozitatea prietenilor îl teleportau din nou la ProRapidul anilor 2000 – și a anticipat că ghinionul nu va mai pluti vreodată deasupra capului său. Greșit.

Pe final de carieră, pe când purta mănușile Șepcilor Roșii, fotbalistul născut în Turda a avut parte de un nou chin. Și-a luxat în timpul unui meci amical degetul medius de la mâna stângă. Avea deja 34 de ani și dă vina pe o lipsă de concentrare. La cinci ani distanță de la acel moment, Ema Dolha a acceptat să povestească în premieră calvarul prin care a trecut. Urmăriți fragmentul video cu mărturisirile fostului portar de la Gloria Bistrița, Rapid, Dinamo, Wisla Krakovia și Lech Poznan! Declarațiile acordate la ProSport LIVE de cel mai bun portar din campionatul Poloniei în 2006 sunt sugetive pentru felul în care un sportiv își conduce cariera pe valori precum înțelepciune, curaj și speranță.

Foto Cătălin MUREȘANU

„Eram la antrenament… Când e frig, nu-l simt. Nici pe ăsta, nici pe ăsta! Aici e pe nerv (n.r. – arată spre degetul medius de la mâna stângă).
La un moment dat, m-am operat (n.r. – la degetul auricular de la mâna dreaptă) și stăteam cu o tijă de titan în el. De vreo 40 de zile stăteam așa, intram în depresie! Și i-am zis medicului de la Dinamo (n.r. – Liviu Bătineanu): >.

>, mi-a zis. Mi-a băgat un ac bont și mi-a scos pe viu titanul! Mă luaseră toate căldurile! Fără anestezie! Nimic, nimic! Un vârf bont, ca acul de pescuit. Stătusem cu tija vreo 40 de zile, chiar în perioada în care m-am operat la umăr.

Cu mingea de rugby m-am accidentat, eram la Rapid, cu nea Marin (n.r. – antrenorul de portari Marin Ioniță), lucra foarte mult pe reflexe. Și, cum eu eram fanatic cu antrenamentele, cu o zi înainte de meci, un meci la Galați, a dat la poartă. Mingea a sărit normal și m-am dus instinctiv în dreapta, în plonjon! Și cu asta am rămas! (n.r. – arată spre deget). Rămășițele verii. S-a întâmlat în perioada 2003-2004, era Răzvan Lucescu antrenor. Și am apărat cu acest deget 12-14 ani.

Dar ăsta e problema (n.r. – arată degetul medius de la mâna stângă), ăsta mă doare rău. Eram la un amical, la U Cluj, la o banalitate, aveam deja 34 de ani, poate nu eram concentrat, mingea mi l-a dat peste cap. Mamă, mamă, mamă… Asta e!

Dar nu mi-a părut rău niciodată că am ales meseria de portar. E un privilegiu! Sunt un norocos!”