Micul Sânmărtean

Campania „Marchez pentru tine” continuă cu episodul FC Vaslui –
Rapid. Ionuț Hrum este reprezentantul vasluienilor în confruntarea
propusă de ProSport.

Ionuț, un puști de 8 ani, a început fotbalul în urmă cu patru ani,
fiind descoperit în timp ce se juca în fața blocului. Spre
deosebire de alți colegi din grupa sa, Hrum nu-i are ca favoriți pe
Wesley, Adailton sau Kuciak, ci pe românii Sânmărtean și Paul Papp.
Joacă mijlocaș, la fel ca și idolul său, Sânmărtean, și speră ca la
un moment dat să ajungă în echipa mare a Vasluiului. „Țin cu FC
Vaslui de când mă știu și aș vrea cândva să joc în echipa mare. Îmi
place foarte mult de Sânmărtean, dar și de Papp. Sper să batem
Rapidul”, este dorința juniorului vasluienilor.

Marcel CHIRIAC (Vaslui)

Publicat: 04 12. 2010, 02:49
Actualizat: 04 12. 2010, 02:50