Mihai Bălaşa, mesaj spartan pentru colegii de la Universitatea Craiova: „CFR a câştigat multe trofee în faţa noastră, de acum trebuie să arătăm că noi suntem cei mai buni”

Fundaşul Universităţii Craiova, Mihai Bălaşa, consideră că a venit timpul revanşei pentru formaţia din Bănie, care a pierdut multe trofee în ultimii ani în lupta cu CFR Cluj.

Cele mai duroroase înfrângeri pentru olteni au fost finala campionatului 2019-2020, şi Supercupa din 2018.

Mihai Bălaşa, mesaj spartan pentru colegii de la Universitatea Craiova

Ambele meciuri au fost pierdute pe teren propriu în faţa formaţiei din Gruia.

„Ne bucurăm că o să fie mulţi oameni la primul meci oficial, la Supercupă, mai ales că majoritatea vor fi ai noştri. CFR a câștigat anumite trofee în fața noastră, dar nu trebuie să privim ca o revanșă, ci ca pe un meci în care trebuie să le demonstrăm că de acum înainte noi suntem cei mai buni.

Trecutul trebuie să-l lăsăm deoparte și să ne gândim la ce va urma. Va fi un început greu, cu Supercupa, campionatul, Conference League, apoi va urma şi Cupa României. Suntem patru fundaşi centrali, este concurenţă, care se antrenează mai bine va juca, am arătat şi anul trecut că avem o defensivă bună. Suntem deja de ceva timp împreună şi trebuie să se vadă aceste relaţii de joc, o anumită omogenitate, siguranţă în apărare”, a spus Mihai Bălaşa.

Azi, oltenii au amical cu Swarowski Tirol

Mihai Bălaşa se află cu lotul Universităţii Craiova în stagiul din Austria, iar astăzi, de la ora 19, ora României, oltenii vor disputa al doilea amical al verii, contra formaţiei austriece Swarowski Tirol (locul 6 în prima ligă austriacă în sezonul trecut), cu care Craiova s-a duelat şi anul trecut în cantonamentul de vară, alb-albaştrii câştigând atunci cu 3-1.

Dacă în primul joc de verificare din Austria, echipa lui Marinos Ouzounidis a fost învinsă cu 2-0 de ruşii de la UFA, Swarowski Tirol a învins zilele trecute cu 8-0 o echipă de amatori din zonă.

„Pregătirea fizică am făcut-o destul de bine, ne-am pus la punct, antrenamentele au fost destul de intense, am avut şi un meci amical, de acum înainte vom avea mai multe şedinţe tactice.

E o perioadă stresantă, fiindcă stăm departe de familie, de copii, când ai puţin timp liber încerci să te odihneşti, fiindcă urmează aceeaşi rutină, dar asta ne este meseria şi trebuie să trecem peste.

Mai e puţin până la primul meci oficial, dar e important să terminăm cu bine cantonamentul, să fim toţi sănătoşi la final, să fim în formă la ora primului meci”, spune Mihai Bălaşa.

 

Publicat: 29 06. 2021, 15:22