Mihai Costea a fost iertat după ce a semnat cu Anamaria Prodan și ar putea fi titular cu Gaz Metan
După o absență de mai bine de o lună, Mihai Costea va reveni pe gazon, în meciul cu Gaz Metan Mediaș
Surse din vestiar susțin că fostul fotbalist craiovean a fost reprimit în lot pentru că a semnat un contract de reprezentare pe o perioadă de doi ani cu Anamaria Prodan
Față de meciul cu Legia Varșovia (1-1), tehnicianul de 37 de ani va efectua mai multe modificări în formula de start, cu Gaz Metan Mediaș, de sâmbătă. Printre titulari vor apărea Mihai Costea (foto, în dreapta), Paul Pîrvulescu, Adrian Cristea, dar și Lucian Filip.
Pentru că medieșenii nu traversează o formă tocmai grozavă, Laurențiu Reghecampf se gândește să introducă în primul „11″ mai mulți jucători care, în mod normal, au statutul de rezerve. Printre ei se regăsește și Mihai Costea care, după un scandal cu antrenorul a fost trimis să se pregătească singur mai bine de o lună. ProSport a aflat motivul pentru care atacantul a fost reprimit. Surse din vestiar susțin că în urmă cu puțin timp, vârful ar fi semnat un contract de reprezentare cu soția lui Reghecampf, Anamaria Prodan. „Nilă a parafat o înțelegere de doi ani cu Ana și din acest motiv acum face parte din lot!”, au dezvăluit surse roș-albastre.
Și nu este singura schimbare pe care Reghe o pregătește pentru meciul de la Mediaș. După un meci catastrofal cu Legia Varșovia, Latovlevici va fi înlocuit cu Paul Pîrvulescu, fotbalist ce în acest sezon a evoluat doar 53 de minute, în returul cu Vardar Skopje (2-1). Și pentru că Mihai Pintilii este suspendat pentru meciul retur cu polonezii, steliștii îl pregătesc pe Lucian Filip și îl vor folosi din primul minut în disputa cu medieșenii.