Mihai Costea a revenit în țară și așteaptă oferte! „Sunt alături de Universitatea Craiova. Care este ea, nu știu. Vedeți ce se întâmplă în fotbalul românesc”. Ce spune despre favorita la titlu și cum îl vede pe Alibec
Aflat acasă de sărbători, la Râmnicu Vâlcea, Mihai Costea (29 ani) a jucat înainte de Crăciun fotbal în sală, la Cupa Sergiu Radu. Liber de contract după ce ultima dată a evoluat în Arabia Saudită, la Dibba Fujairah, fostul atacant al Craiovei sau FCSB analizează ofertele și nu exclude o revenire în Liga 1.
„Mă uit mereu la Liga 1. Sunt la curent cu tot ce se întâmplă. Anul acesta este un campionat foarte disputat. Cred că cele mai multe șanse la titlu le au Steaua, CFR Cluj, Craiova. Nu pot să dau însă o favorită clară, pentru că mai sunt multe meciuri de disputat. Totul se va decide în play-off. Am văzut noul stadion de la Craiova. Este superb, este important să ai publicul aproape. Eu sunt alături de Universitatea Craiova. Care este ea, nu știu. Vedeți ce se întâmplă în fotbalul românesc… După părerea mea, Alibec este cel mai bun fotbalist din Liga 1. Este un atacant complet și sunt convins că își va reveni rapid”, a declarat Mihai Costea.
Universitatea Craiova, FCSB, FC Voluntari, Ittihad Kalba și Fujairah SC (ultimele două din Emiratele Arabe Unite) sunt cluburile pentru care a evoluat Mihai Costea în cariera sa.
Tot liber de contract în acest moment este și fratele lui Mihai, Florin Costea, atacant care ultima dată a evoluat în Liga 3 pentru ACS Șirineasa.
Articol scris de Adi Georgescu