Mihai Costea: „Am fost furați!** Dacă Mititelu vrea, ne retragem din Liga 1”
Mihai Costea a marcat pentru 2-0 cu Steaua, dar golul i-a fost
anulat pe motiv de offside. Atacantul spune că Știința a fost
furată și că s-a săturat să joace împotriva a 14 adversari.
„Am fost furați! De la meci la meci jucăm împotriva a 14
adversari. Dacă vrea Mititelu, suntem de acord să ne retragem din
campionat. Ne e foarte greu să câștigăm așa”, a declarat
Costea la finalul meciului
Antrenorul formației Steaua, Eugen Neagoe, a declarat, sâmbătă,
după meciul cu Universitatea Craiova, scor 2-1, că fotbaliștii săi
au dominat jocul, însă a precizat că victoria se datorează și
publicului, care a fost „mult mai aproape de echipă decât în alte
dăți”.
„Mulțumim publicului, care a fost extraordinar. Victoria
Stelei se datorează și lor, îi așteptăm și la meciurile următoare
pentru că avem mare nevoie de ei. S-a văzut și la golul Craiovei că
publicul a fost mult mai aproape de echipă decât în alte dăți. Am
întâlnit un adversar bun, cu jucători valoroși. Băieții noștri au
fost sub presiune și din cauza atmosferei extraordinare din
tribună, mai ales cei care au jucat pentru prima oară în Ghencea.
Cred că am dominat jocul, băieții au crezut în victorie și au
obținut-o. Îi felicit pentru modul în care au reușit să treacă
peste golul primit„, a spus Neagoe.