Mihai Costea s-ar sacrifica pentru club: „Probabil aș pleca și la altă echipă din Liga I”
Atacantul Craiovei, Mihai Costea, spune că ar fi dispus să plece
și la o echipă din Liga I, dacă acest lucru ar scoate din impasul
financiar gruparea olteană, dar spune că în principiu și-ar dori să
rămână în Bănie:
„Avem ce pune pe masă de sărbători, problema noastră e ce
se întâmplă la club. Este un lucru bun că te vrea una dintre cele
mai bune echipe din campionat, dar eu vreau să rămân la Craiova, să
se rezolve problemele și să facem performanță. Sunt de patru ani pe
aici și n-am făcut nimic.
Eu am o relație foarte bună cu Victor Pițurcă, este un antrenor
foarte bun, a avut rezultate. Sunt mai mulți antrenori buni în
România, iar el este unul dintre ei. Sunt probleme la club și este
foarte greu să faci performanță în condițiile astea. Dacă aș pleca
la alt club din România? Dacă echipele se înțeleg, nu știu ce să
zic, probabil că da, dar acum eu vreau să rămân la Craiova.
Dacă Știința și-ar rezolva problemele prin vânzarea noastră, atunci
e bine și pentru club, și pentru noi. Dacă aveam rezultate în acest
tur, poate nu mai erau așa mari probleme”, a spus Mihai
Costea la gsptv.