Mihai Eșanu, student model! Portarul lui Dinamo nu a neglijat școala, iar profesorii îl laudă: „A venit la absolut toate lecțiile chiar dacă era în cârje!” | VIDEO EXCLUSIV
Mihai Eșanu, portarul lui Dinamo prezent la Campionatul European de tineret, nu a neglijat școala, este student la UNEFS și a explicat în exclusivitate pentru ProSport cum se împarte între antrenamente și cursuri.
La vârsta de 22 de ani, Mihai Eșanu a trecut deja prin stări și situații mai dificile, de care mulți tineri fotbaliști nu au avut parte. Viața i-a transformat discursul într-unul realist, dar și recunoscător față de cei care au crezut în el.
Actualul titular din poarta lui Dinamo își face timp să meargă și la facultate, iar profesorii au numai cuvinte de laudă la adresa fotbalistului.
Mihai Eșanu, lăudat de către profesorii de la facultate
„Încerc pe cât posibil să ajung și la facultate, primul semestru din primul an am fost accidentat și puteam să îmbin recuperarea cu facultatea. Din semestrul doi a venit pandemia și s-au făcut orele online și mi-a fost mai ușor să fiu prezent. Și aici primul modul l-am făcut online, acum văd că joi și vineri trebuie să venim la facultate și încerc pe cât posibil să termin și facultatea. (n.r. Te mai învoiesc de la Dinamo?) Am o scutire de la Dinamo și nu am chiar nevoie sută la sută din prezențe”, a spus Mihai Eșanu, pentru ProSport.
Tudor Palade, lector universitar doctor în cadrul Universității Naționale de Educație Fizică și Sport, are doar cuvinte de laudă la adresa portarului de la Dinamo.
Mai mult decât atât, acesta a dezvăluit că fotbalistul s-a prezentat la facultate și atunci când era accidentat, în cârje.
„Mihai Eșanu este student în cadrul Universității Naționale de Educație Fizică și Sport în anul II la specializarea Sport și Performanță Motrică, învățământ cu frecvență redusă. Este un student aș spune atipic celor de la frecvență redusă fiindcă el, cel puțin anul trecut, când am parcurs disciplina fotbal, el a venit la absolut toate lecțiile chiar dacă era în cârje, am reușit să interacționăm foarte mult, ne cunoșteam de la Dinamo București, însă cred că ceea ce îl caracterizează este caracterul lui foarte puternic. Faptul că a putut trece peste o accidentare atât de gravă, demonstrează un caracter puternic.
E un student foarte preocupat, din câte îmi aduc eu aminte, a promovat examenul cu notă maximă, ceea ce nu se întâmplă foarte des. Deși este sport, deși este fotbal, dar în special fotbaliștii tratează un pic cu superficialitate disciplina în care s-au consacrat, dar nu este și cazul lui Mihai”, a spus Tudor Palade, pentru ProSport.
- Mihai Eșanu, fără regrete după EURO U21: „Am dat totul, până la ultima picătură!”. Ce le-a transmis Adrian Mutu tricolorilor și ce spune despre rivalitatea cu Andrei Vlad | VIDEO EXCLUSIV
- Mihai Eșanu vrea să îl întâlnească pe Pablo Cortacero: „Aș fi curios să îl întreb asta!”. Ce a vorbit cu Adrian Mutu despre Dinamo la EURO U21 | VIDEO EXCLUSIV