Mihai Eșanu, o nouă intrare criminală, la două luni după ce l-a băgat în spital pe Bogdan Rusu! Portarul lui Dinamo a văzut cartonașul roșu în amicalul cu moldovenii de la Zimbru Chișinău | VIDEO
La două luni după ce Mihai Eșanu l-a trimis pe Bogdan Rusu pe patul de spital, portarul lui Dinamo a avut o nouă intrare criminală, cu ocazia meciului de pregătire disputat în compania moldovenilor de la Zimbru Chișinău.
Partidele amicale îi dau mari bătăi de cap lui Mihai Eșanu, care nu își poate stăpâni agresivitatea. La jumătatea lunii ianuarie, în timpul meciului de pregătire dintre Dinamo și CS Mioveni, portarul formației din Șos. Ștefan cel Mare a ieșit la o centrare și l-a accidentat grav pe Bogdan Rusu, care a ajuns desfigurat la spital. Faza l-a șifonat serios și pe dinamovist, care s-a accidentat la mână și a lipsit din acest motiv la primele meciuri oficiale din acest sezon.
Acum, cu ocazia meciului cu Zimbru Chișinău, Mihai Eșanu a ieșit din nou în evidență – din păcate, în urma unei faze asemănătoare. În minutul 39, portarul lui Dinamo a sprintat din poartă pentru a-l întâmpina pe Alexandru Bejan, cel mai bine cotat fotbalist din lotul moldovenilor, pe care l-a lăsat întins pe gazon.
O nouă victimă pentru Mihai Eșanu
Mihai Eșanu a avut o ieșire necontrolată în timpul meciului amical jucat de Dinamo pe propriul stadion în compania lui Zimbru Chișinău. Cu câteva minute înainte de pauză, acesta a ieșit în întâmpinarea moldoveanului Alexandru Bejan, care scăpase singur spre poarta sa.
Fotbalistul „câinilor” nu a mai ținut cont de siguranță și s-a aruncat cu toată puterea în fotbalistul formației din capitala Republicii Moldova.
Vezi AICI intrarea puternică a lui Mihai Eșanu asupra lui Alexandru Bejan!
Jucătorul de la Zimbru Chișinău a rămas întins pe gazon și a acuzat din plin lovitura primită, iar Mihai Eșanu a văzut direct cartonașul roșu, fiind trimis la vestiare. Locul său în poartă a fost luat de Cristiano Figueiredo, care l-a înlocuit pe Gabriel Torje, sacrificat de antrenorul Dusan Uhrin.