Mihai Iosif are etapele numărate pe banca Rapidului! Anunțul făcut de patronul Victor Angelescu: „Aşteptăm până la finalul sezonului regulat!”
Mihai Iosif are șanse mari să părăsească banca Rapidului la finalul sezonului regulat, astfel că aceste trei etape sunt, aproape sigur, ultimele pentru el la cârma giuleștenilor.
Rapid este în discuții avansate cu Adrian Mutu pentru a prelua postul de antrenor, „Briliantul” având deja stabilit și stafful tehnic pe care se va baza, așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate.
Mihai Iosif va rămâne cu certitudine pe banca grupării de lângă Podul Grant în aceste ultime trei runde, conform anunțului făcut de Victor Angelescu. Patronul a spus că va face o evaluare a situației la finalul sezonului regulat, dar singura șansă a lui Mihai Iosif pare a mai fi o calificare miraculoasă în play-off.
Mihai Iosif, ultimele meciuri la Rapid
Mihai Iosif o va pregăti pe Rapid în aceste ultime trei runde ale sezonului regulat, dar giuleștenii vor avea, aproape sigur, un alt tehnician începând cu prima etapă a play-out-ului.
Patronul Victor Angelescu s-a obișnuit cu ideea că Rapid nu va prinde play-off-ul și spune că și-a fixat ca obiectiv de sezon locurile 7-8.
„În momentul de faţă, nu ne gândim să schimbăm antrenorul. Aşteptăm până la finalul sezonului regulat, o să vedem ce rezultate avem şi unde suntem în obiectiv şi atunci vom decide. Dacă suntem bine, vom continua cu actualul antrenor, dacă nu, o să vedem atunci. În momentul de faţă, nu se pune problema schimbării lui.
Eu, personal, nu mai sper la play-off, chiar dacă matematic se mai poate. Nu are rost să ne facem calcule, trebuie să câştigăm aceste puncte ca să intrăm în play-out cu un număr cât mai mare de puncte. Trebuie să fim în primele două, ăsta va fi obiectivul, locul 7 sau 8. Meciul cu Dinamo nu este decisiv pentru Mihai Iosif, nu e nicio şansă să schimbăm antrenorul până la finalul sezonului regulat”, a declarat Victor Angelescu pentru Telekom Sport.