Mihai Iosif, asumat după remiza din FC Voluntari – Rapid: „Nu mi-au ieșit schimbările, nu am avut inspirație!”. Ce spune despre plecarea sa
Mihai Iosif, antrenorul echipei Rapid București, și-a asumat remiza cu FC Voluntari și a recunoscut că nu a făcut schimbări inspirate.
FC Voluntari și Rapid s-au întâlnit marți seară, în cadrul etapei cu numărul 25 din Liga 1, pe Stadionul „Anghel Iordănescu” și au remizat, scor 0-0.
La finalul acestei partide, Mihai Iosif a recunoscut că, spre deosebire de meciul din urmă cu două etape, cu UTA, scor 1-1, nu a mai fost inspirat în ceea ce privește schimbările.
Mihai Iosif, asumat după remiza din FC Voluntari – Rapid
Totodată, Mihai Iosif a ținut să dea vina și pe suprafața de joc de la Voluntari. De asemenea, antrenorului Rapidului a argumentat schimbarea lui Alex Ioniță în minutul 75, jucător introdus pe teren imediat după pauză.
„A fost un meci disputat, pe un teren mult sub nivelul Ligii 1, teren foarte, foarte prost. Cred că am avut o primă repriză foarte bună, am stat foarte bine în teren, nu a intrat mingea în poartă. În repriza a doua, au avut și ei șanse.
Dacă data trecută am spus că au ieșit schimbările, astăzi nu au ieșit. Ce să îmi reproșez… d-aia sunt jucători care trebuie să facă diferența, să aducă un plus. Este vorba de inspirație. Cu UTA am avut, astăzi nu am avut.
(n.r. despre schimbarea lui Ioniță) Ioniță nu e refăcut complet fizic și nu am vrut să riscăm o nouă ruptură. Nu a intrat așa cum ne-am dorit și credem că are o teamă din cauza accidentării.
Avem numai egaluri, din păcate zici că jucăm în anii 90 în campionatul italienesc. Avem șanse matematice (n.r. de calificare în play-off) și vom juca până la capăt. Cât timp ele există, noi vom da totul pe teren pentru a realiza obiectivul nostru, al vestiarului”, a spus Mihai Iosif, la flash-interviul de după meci.
Mihai Iosif, despre posibila plecare de la Rapid
Mihai Iosif s-a arătat destul de relaxat în ceea ce privește informațiile din ultima perioadă cu privire la posibila sa demitere de la Rapid.
(n.r. despre zvonurile privind demiterea lui) Ultimul meci, ultimul mohican, cum vreți… Sunt aici, sunt în obiectivul clubului, nu am câștigat, nici nu am pierdut. Nu citesc (n.r. presa). Eu fac tot ceea ce pot și cu siguranță atât eu, cât și colegii mei cred că am făcut lucruri mărețe la rapid. Gândiți-vă că suntem și o nou-promovată și poate nu suntem la nivelul la care ne dorim.
Datoria lor (n.r. a jucătorilor) e să joace, datoria mea e să antrenez. Viața nu se termină cu mine la Rapid, nu a început cu mine la Rapid. Oricând putem antrena sau juca în altă parte”, a mai spus Mihai Iosif.