Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, a susținut o conferință de presă în care a vorbit, printre altele, despre situația antrenorilor fără Licență Pro, care nu pot da indicații de pe marginea terenului.
Rapid a încercat să obțină o derogare pentru ca Mihai Iosif să poată da indicații de pe margine, însă Răzvan Burleanu a explicat de ce nu se poate face o excepție pentru antrenorul giuleștenilor.
Mihai Iosif nu a îndeplinit condițiile impuse de către UEFA și anume să dețină Licența A și să fie înscris la cursurile pentru Licența Pro în momentul promovării echipei în Liga 1.
Mai mult decât atât, Răzvan Burleanu a dezvăluit că toți membrii din Comitetul Executiv sunt de acord cu această decizie.
„Nu e nicio nouă modificare, rămân aceleași regulamente. Haideți să înțelegem prima dată care este contextul. Federația Română de Fotbal, la fel ca toate celelalte federații naționale, este parte a unei convenții cu UEFA. Organismul european stabilește că la nivelul primei ligi să ai ca antrenori doar posesori de Licență Pro. Acesta este regulamentul pe care îl aplicăm și în România.
Există o derogare, într-adevăr, pentru antrenorii posesori de Licența A, care sunt înscriși la cursurile de Licență Pro și care promovează cu echipa din Liga 2 în Liga 1. Asta este singura și este un lucru negociat cu UEFA, pe care îl putem aplica. În rest, dacă vorbim despre schimbări de regulament și nu de derogări, fiindcă odată ce ai creat o excepție trebuie să o aplici tuturor, acest lucru ar putea să ne ducă în următoarea situație și anume că nu mai există nicio corelare între licența pe care o deții și funcția de antrenor pe care o ai la nivelul vreunul eșalon fotbalistic, atât la nivel de Liga 1, cât și la cei mai mici copii. Eu nu cred că ar trebui să mergem absolut deloc într-o asemenea direcție.
De foarte multe ori, ne inflamăm, discutăm foarte mult despre niște subiecte, despre niște cazuri singulare, dar trebuie să vedem că dacă există vreo intervenție, atunci în urma acelei intervenții vom modifica substanțial regulamentele și nu mai putem practic să le aplicăm în această formă.
Și chiar s-a discutat astăzi în ședința de Comitet Executiv, a fost un subiect pe ordinea de zi. Pot să vă spun că, în unanimitate, membrii din Comitetul Executiv au considerat că regulamentul nu trebuie modificat”, a spus Răzvan Burleanu, la conferința de presă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER