Meciul dintre FC Voluntari și Concordia Chiajna a oferit un moment inedit în fotbalul românesc. Portarul gazdelor, Mihai Mincă, s-a dus până la ușa vestiarelor pentru a degaja din șase metri. În timp ce echipa sa era în avantaj, Mincă a susținut că nu poate degaja din teren, astfel că și-a luat un elan mai mare. Isprava portarului a ajuns până în Anglia, iar jurnaliștii de la The Sun i-au dedicat un articol.
VIDEO CU MOMENTUL
Echipa lui Ionuț Badea s-a salvat matematic de la retrogradare, sâmbătă seară, grație unui gol marcat de Marius Pena în minutul 88. Concordia are 30 de puncte cu o etapă înaintea finalului, iar FC Voluntari, echipa aflată pe loc de baraj, are doar 26 de puncte. Dacă Gaz Metan învinge Juventus, Mutu nu se mai poate salva direct, ci doar în urma unui baraj jucat cu o echipă din Liga 2.
După 13 meciuri din playout, cu o singură etapă rămasă de disputat, Concordia are 30 de puncte și s-a salvat matematic de la retrogradare, nemaiputând fi ajunsă de ACS Poli Timișoara și FC Voluntari. Cu 26 de puncte, Adi Mutu tremură serios la prima experiență ca antrenor în Liga 1 Betano. Dacă Gaz Metan învinge Juventus, FC Voluntari nu mai poate urca mai sus de locul de baraj, dar calculele nu se opresc aici. ACS Poli are 24 de puncte, un meci mai puțin disputat, iar o victorie a bănățenilor în meciul cu Dinamo îl duce pe „Briliant” pe penultimul loc
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER