Mihai Mironică prefațează marele derby dintre Steaua și Dinamo: „Să nu crezi ce spune Popa”
Când Adi Popa va intra pe gazonul Arenei Naționale si îi va auzi pe cei 9000 de căini cântând în cea mai spectaculoasa peluză din Liga 1, cea dinamovistă, va înțelege probabil si el că cea mai intensă rivalitate din istoria fotbalului nostru nu depinde de o serie de rezultate care au balansat in ultimii ani către una dintre cele două echipe. Măcar Adi Popa ar fi avut o scuză cand spunea recent ca Steaua–Dinamo nu mai este un derby dacă era din Prundu Bârgăului, dar el a fost crescut in tribuna stelistă, ar trebui sa simtă altfel o asemenea chestiune.
În ultimul sfert de veac, Liverpool, cea mai galonată echipa englezească din istorie, n-a mai câștigat niciodată campionatul. In acest răstimp, Manchester United, eterna rivală, a cucerit titlul de o mulțime de ori, depășind-o pe Liverpool in ierarhia palmaresului intern. Dar chiar și în acest context, n-ar putea să apară vreun Adi Popa de Old Trafford să declare ritos pe la tv că United-Liverpool nu mai este cea mai profundă rivalitate din fotbalul englez, marele derby al celor care au dat lumii acest joc sublim. Asta pentru că, o dată, pe Old Trafford nu prea are cum să apară vreun Adi Popa, cel care deunăzi îi cerea lui Duckadam să treacă mai des pe la antrenamente să vadă cum se pregătește el. Și apoi, dacă printr-un nu știu ce accident, un Adi Popa ar comite o astfel de blasfemie pe Old Trafford, imediat ar fi pus la locul lui de un fotbal care știe să-și respecte instituțiile.
Steaua-Dinamo este coloana vertebrală a fotbalului nostru. S-a format într-un anumit context, dar nu ne putem dezice de istoria noastră. Până la urmă, Real-Barca este coloana vertebrală a fotbalului spaniol și nimeni nu lovește în această temelie cu influența dictatorului Franco în istoria acestui derby. Așa cum Steaua Rosie-Partizan rămâne fundamentul fotbalului sârbesc cu tot betonul comunist care a consolidat acest fundament
Duminică seara, fotbalul romanesc va izbucni din nou intens, după pâlpâielile din fiecare etapă care strâng în jurul lor cate un pâlc de toropiți. Steaua este în continuare mai bună decât Dinamo, chiar și cu una dintre cele mai slabe echipe steliste din ultimii 25 de ani. Dinamo este la minimul său istoric în ceea ce privește capacitatea de a atrage jucători buni. Deja fanii dinamoviști, copleșiți de mediocritatea în care s-a afundat echipa lor, se entuziasmează și la un obez venit la Dinamo ca la o clinică cu tratamente de slăbire. Dar, dincolo de faptul că Steaua-Dinamo a ajuns un biet epigon a ceea ce a fost unul dintre marile meciuri ale Europei in anii ’80, el rămâne sângele care circulă prin acest corp aproape amorf numit Liga 1.