Mihai Popescu a plecat fără restanțe salariale de la Dinamo: „Mie mi-au fost plătite”. Ce spune despre investitorii spanioli și ce le transmite contestatarilor

Mihai Popescu se bucura dupa golul marcat in meciul de fotbal dintre Astra Giurgiu si Dinamo Bucuresti, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Stadionul Marin Anastasovici din Giurgiu, sambata 21 septembrie 2019. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Mihai Popescu, fundaș central în vârstă de 27 de ani, a părăsit-o pe Dinamo și a semnat cu Hearts, echipă din liga a doua a Scoției.

Mihai Popescu s-a transferat la Hearts, dar nu este la prima sa experiență în Scoția. Acesta a mai evoluat la St. Mirren, în sezonul 2018-2019.

Mihai Popescu s-a transferat de la Dinamo la Hearts, în Scoția 

La plecarea din România, Mihai Popescu a asigurat că și-a primit toate drepturile salariale din partea conducerii de la Dinamo și a vorbit despre noul acționariat din „Ștefan cel Mare”. Fotbalistul are încredere în investitorii spanioli, prin prisma faptului că și Cosmin Contra și-a pus încrederea în aceștia.

„A fost cel mai greu sezon pentru Dinamo, pentru mine, am fost depistat cu acest virus. Sunt două șanse. Să reușească ce au început sau să dea faliment. Mister nu cred că venea într-un proiect în care nu crede. Mă gândesc că nu vor plăti salariile astea atât de mari doar o lună sau două.

Mie mi-au fost plătite restanțele salariale. Dinamo o să rămână tot timpul în sufletul meu. Dacă am plecat de la club nu înseamnă că nu o să mai țin cu ei”, a spus Mihai Popescu, la plecarea din țară.

În ceea ce privește criticile care i-au fost aduse în spațiul public în urmă cu puțin timp, Mihai Popescu a dat de înțeles că nu se lasă afectat de acestea: „Fiecare își dă cu părerea, vorbește despre anumiți jucători. Cred că lumea mă cunoaște și se poate baza pe caracterul meu. Oamenii mă cunosc de atâta timp și cred că nu și-au făcut o idee proastă despre mine”.

  • 350 de mii de euro este cota de piață a lui Mihai Popescu, potrivit site-ului de specialitate Trasfermarkt.com.
  • 24 de meciuri a jucat Mihai Popescu pentru Dinamo în sezonul trecut al Ligii 1, reușind să înscrie și un gol în campionat.
  • Dinamo București, ACS Berceni, Dunărea Călărași, FC Voluntari și St. Mirren sunt echipele pentru care a evoluat Mihai Popescu, până în prezent.
  • 17 meciuri a jucat Mihai Popescu pentru St. Mirren, în sezonul 2018-2019 din campionatul Scoției.
Publicat: 17 09. 2020, 17:56