Mihai Popescu sună alarma pentru foștii săi colegi, înainte de Dinamo – FCSB: „E de ajuns să se ambiționeze!”. Cine dădea tonul în autocarul lui Tyson în zi de derby | VIDEO EXCLUSIV

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 6 poze

Mihai Popescu, fostul jucător al lui Dinamo, a transmis un mesaj colegilor din sezonul trecut, chiar înainte de derby-ul cu FCSB, programat în această seară, de la 20:45, și transmis în format live video online pe ProSport.ro. Fundașul central consideră că Dinamo are șanse mari să se impună, chiar dacă situațiile celor două formații, în clasamentul Ligii 1, sunt diametral opuse.

Într-un interviu în exclusivitate pentru ProSport, actualul apărător al lui Hearts și-a amintit cu plăcere de modul în care dinamoviștii trăiau atmosfera premergătoare derby-ului cu FCSB și spune că abia așteaptă să își susțină fostii colegi din fața micului ecran.

Mihai Popescu a dezvăluit că Dan Nistor era cel care dădea tonul atmosferei incendiare în cadrul lotului dinamovist, în „complicitate” cu șoferul autocarului echipei, celebrul „Tyson”.

Mihai Popescu îi îmbărbătează pe foștii săi colegi de la Dinamo înainte de derby-ul cu FCSB: „E de ajuns să se ambiționeze!”. Dan Nistor era responsabilul cu atmosfera în lotul dinamovist

Fundașul este de părere că energia pozitivă ce se poate crea în vestiarul lui Dinamo înainte de meci poate compensa problemele fără sfârșit cu care se confruntă formația din „Ștefan cel Mare”.

„De un derby tot timpul o să-mi fie dor, oriunde voi fi plecat o să mă gândesc la aceste meciuri, mereu vor însemna ceva pentru mine. Le urăm mult noroc foștilor colegi, e de ajuns să se ambiționeze și sunt sigur că vor face o figură frumoasă. Sunt probleme care pot afecta cariera unui jucător, dar au demonstrat că sunt un grup unit și au făcut puncte, în momente în care nu știu dacă multe echipe s-ar fi putut concentra. Când se apropie un meci așa de important și în România se vorbește de acest derby, te cam face să uiți de toate problemele. Nu mai contează că nu ești plătit la zi, sau dacă nu au venit întăriri, orice alte probleme dispar.

Cât a fost Nistor el vorbea cu Tyson, cu șoferul autocarului, să pună melodii din galerie în autocar. Sau în cameră când vorbeam după ședințe încerca să ne aducă aminte tot timpul pentru ce o să jucăm și ce avem în spatele nostru și îți dădea un plus de concentrare”, a declarat Mihai Popescu pentru ProSport.

Mihai Popescu în duel cu Darius Olaru, în Dinamo – FCSB, turul semifinalei Cupei Romaniei, disputat fara spectatori pe Stadionul Dinamo din Bucuresti, joi 25 iunie 2020. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Mihai Popescu, cel mai frumos și cel mai supărător derby cu FCSB

Jucătorul care evoluează acum în campionatul Scoției a rememorat cel mai frumos derby cu FCSB pe care l-a  disputat și spune că nu poate uita meciul în care chiar a marcat împotriva roș-albaștrilor. Se întâmpla pe 29 iulie 2018, pe Arena Națională, atunci când Popescu a stabilit scorul final prin reușita sa de 3-3, prin care i-a salvat pe „câini”.

„Cam de fiecare dată când am jucat contra lor am avut meciuri grele, pentru că meciurile într-adevăr grele sunt împotriva lor. Am avut adversari de care m-am temut sau m-am concentrat în plus au fost Alibec, apoi Bizonul, dar cred că m-am descurcat destul de bine, chiar dacă s-au mai făcut și greșeli.

Sincer să fiu, în care am jucat, a fost derby-ul în care am marcat. Dar cred eu că cel mai frumos a fost când am obținut victoria în ultimul minut, prin Hanca, când a marcat din penalty și ne-a dat șanse considerabile la titlu. Am și jucat cu trofeul pe masă în ultima etapă, chiar dacă am plecat cu ultima șansă. Dar, cel puțin în ultimii ani, Dinamo nu a mai fost așa de aproape de acest trofeu, de campionat și mă bucur că am luat parte din acea echipă, la acea perioadă”, și-a amintit fotbalistul ajuns la 27 de ani.

Întrebat care a fost cel mai supărător derby în care a evoluat, Mihai Popescu a răspuns ferm: „Când am ratat play off-ul, am avut 2-0 și Teixeira ne-a egalat în ultimele minute. Am mai avut încă un meci, când puteam salva sezonul la Astra, ok, dar zic eu că cel mai important a fost acel derby în care am pierdut 2 puncte și pentru mine a fost cel mai supărător derby”, a mai spus fundașul.

Publicat: 03 02. 2021, 11:35
Actualizat: 03 02. 2021, 12:13