Mihai Roman a semnat pe trei sezoane cu Toulouse: „Abia aștept să încep”
Mihai Roman a plecat la începutul săptămânii în Franța, unde a efectuat vizita medicală la clubul Toulouse.
Fostul jucător al Rapidului a semnat pe trei sezoane cu Toulouse, formație care a terminat pe locul 10 în sezonul recent încheiat din Ligue 1.
„M-am înțeles cu cei de la Toulouse. Mi-am dorit o schimbare, am fost la club, acum abia aștept să încep acolo”, a declarat Roman, conform Dolce Sport.
Chiar dacă a ajuns înt-un loc mai bun, mijlocașul nu poate uita perioada petrecută în Giulești.
„Eu unul m-am simțit foarte bine, mai puțin în ultima perioadă, dar vreau să uit această perioadă”, a mai spus Roman.