Mihai Roman, atacantul în vârstă de 36 de ani al lui FC Botoșani, s-a plâns de starea suprafeței de joc după meciul câștigat cu Gaz Metan Mediaș, scor 2-1.
FC Botoșani și Gaz Metan Mediaș s-au întâlnit în cadrul etapei cu numărul 23 din Liga 1, iar moldovenii au învins cu scorul de 2-1.
La finalul partidei, Mihai Roman s-a declarat mulțumit de victoria obținută de către el și colegii săi, la care a participat cu o pasă de gol la reușita de 2-1 a lui Al Mawas, însă nu a putut să nu remarce problemele suprafeței de joc de la Botoșani.
„Pe așa un teren greu, ne bucurăm doar de victorie. Aici, în Moldova, parcă suntem în altă parte. Văd terenuri verzi în Sud, bune de jucat și noi de o săptămână jucăm pe un teren foarte dificil.
Ne bucurăm că am reușit să câștigăm și acest lucru ne dă încredere, pentru că suntem mai aproape de îndeplinirea obiectivului. Noi trebuie să mergem să câștigăm meciul următor și abia apoi putem vorbi despre play-off”, a spus Mihai Roman, la flash-interviurile de după meci.
În prima repriză, Mihai Roman a căzut în careu de lângă Mihai Butean, însă arbitrul nu a acordat penalty, deși Ion Crăciunescu, fostul mare arbitru, a explicat la Digi Sport că aceasta era măsura care se impunea la faza respectivă. Mihai Butean a dezvăluit că Mihai Roman a recunoscut că a forțat penalty-ul.
Keyta a deschis scorul la Botoșani, în minutul 50, din penalty, însă Gaz Metan Mediaș a restabilit egalitatea în minutul 68, prin Yuri.
După doar un minut, Al Mawas a dat lovitura și a marcat pentru scorul de 2-1, aducând astfel cele trei puncte echipei lui Marius Croitoru.
În urma acestui rezultat, FC Botoșani a urcat pe locul 4, cu 36 de puncte adunate în cele 23 de etape disputate. De cealaltă parte, Gaz Metan Mediaș rămâne pe locul 9, cu 28 de puncte, în tot atâtea meciuri jucate.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER