Mihai Rotaru, declarația zilei! Jucătorul de la Universitatea Craiova comparat cu starul lui Real Madrid: „Îl avem pe Benzema al nostru”
Mihai Rotaru, patronul clubului Universitatea Craiova, a vorbit la superlativ despre Jovan Markovic, atacantul în vârstă de 21 de ani al oltenilor, pe care l-a comparat cu nimeni altul decât Karim Benzema (34 de ani), francezul de la Real Madrid.
Jovan Markovic este pe locul 3 în clasamentul golgheterilor Ligii 1, la egalitate cu Andrei Ivan, cu 13 goluri marcate.
Florin Tănase este lider, cu 17 goluri marcate, urmat de Jefte Betancor, cu 16 reușite în acest sezon.
Mihai Rotaru îl compara pe Jovan Markovic cu Karim Benzema
După ce francezul Karim Benzema a marcat o dublă în poarta lui Manchester City, în semifinalele Ligii Campionilor, Mihai Rotaru s-a gândit la asemănarea dintre starul lui Real Madrid și tânărul Universității Craiova, Jovan Markovic.
„Îl avem pe Markovic, Benzema al nostru. El este la primul sezon în Liga 1, este golgheterul României, scoțând penalty-urile lui Tănase, da, putem spune că e Benzema al nostru.
Vin din urmă, avem, dar le mai trebuie un an să intre. Avem și un Mitriță, dar are 14 ani. Îl avem pe Stana, e un jucător bun, dar abia a făcut 14 ani”, a spus Mihai Rotaru, la Pro Arena.
- 13 goluri în 32 de meciuri a marcat Jovan Markovic pentru Universitatea Craiova în acest sezon al Ligii 1.
- 800 de mii de euro este cota de piață a lui Jovan Markovic, potrivit Transfermarkt.
Mihai Rotaru, încredere totală în Laurențiu Reghecampf
Pentru acest final de campionat, Mihai Rotaru mizează pe antrenorul Laurențiu Reghecampf în care are mare încredere. Patronul susține că Laurențiu Reghecampf are postul asigurat la Universitatea Craiova.
„Dacă Reghecampf nu a plecat după seria neagră începută cu FC Argeș, de ce ar pleca acum?! Nu s-a pus problema nicio secundă, am mers pe mâna lui, am pus peste 70% din eșecuri pe seama ghinionului. A fost o perioadă ghinionistă a sezonului” – Mihai Rotaru