Mihai Rotaru nici nu vrea să audă de un schimb între jucători pentru a-l aduce înapoi la Universitatea Craiova pe Octavian Popescu: „Nu aş face asta”

Mihai Rotaru, patronul Universității Craiova, nu ar dori să schimbe unul dintre jucătorii săi valoroși pentru Octavian Popescu, tânăra speranță de la FCSB, în vârstă de 19 ani.

Declarațiile vin în contextul în care, atacantul formației roș-albastre a fost în curtea formației din Bănie, însă a ajuns la clubul lui Gigi Becali, unde a crescut valoric și a ajuns să fie considerat unul dintre cei mai buni fotbaliști din România.

Octavian Popescu a fost jucătorul Universității Craiova, dar Mihai Rotaru nu a dorit să-i ofere un salariu mai mare pentru a semna un nou contract cu echipa craioveană. Agentul jucătorului, Giovanni Becali, l-a adus în cele din urmă la FCSB, unde a impresionat.

Mihai Rotaru nici nu vrea să audă de un schimb între jucători pentru a-l aduce înapoi la Universitatea Craiova pe Octavian Popescu: „Nu aş face asta”

Mihai Rotaru a făcut câteva declarații despre Octavian Popescu. Chiar dacă putea scoate o sumă de bani în urma unui transfer al acestuia, patronul craiovenilor nu îl regretă pe fotbalist.

Chiar dacă i s-ar propune un schimb de jucători, el afirmă că nu l-ar da pe Ștefan Baiaram pentru a-l aduce înapoi pe Octavian Popescu: „Să-l dau pe Baiarăm să-l iau pe Octavian Popescu. Nu aş face asta”.

Tânărul jucător de la FCSB are deja 9 goluri înscrise în campionat și 34 de meciuri jucate în toate competițiile în acest sezon. În urmă cu aproximativ o lună, el a debutat și la naționala României, în meciul amical cu Grecia (scor 0-1), jucat pe Ghencea.

Gigi Becali afirmă că își dorește să dea lovitura cu transferul lui Octavian Popescu în străinătate, pe care cere cel puțin 50.000.000 de euro, o sumă astronomică pentru fotbalul românesc.

Publicat: 01 05. 2022, 19:31