„Am început negocierile!”. Mihai Stoica a anunțat că FCSB își aduce fundași centrali din străinătate: „Nu e Nedelcearu! Nici Rus!”
Mihai Stoica (57 de ani) a confirmat că FCSB își caută fundași centrali și anunță că a început deja negocierile pentru a-i întări defensiva lui Toni Petrea.
FCSB a încheiat Liga 1 pe locul secund, în urma campioanei CFR Cluj, dar clubul din București vrea rezultate mai bune în sezonul următor. Punctul nevralgic al trupei lui Toni Petrea a fost în centrul defensivei, unde jucătorii folosiți nu au dat randamentul scontat, astfel că echipa a irosit puncte prețioase, care în cele din urmă s-au dovedit decisive.
Managerul general de la FCSB, Mihai Stoica, anunță acum că a început deja negocierile cu mai mulți fundași străini care nu evoluează în Liga 1.
Mihai Stoica a anunțat că FCSB își aduce fundași centrali din străinătate
Mihai Stoica vrea să aducă la FCSB fundași centrali din străinătate, pentru care a început deja negocierile. Managerul vicecampioanei României a anunțat că formația pe care o reprezintă nu mai este interesată de serviciile lui Ionuț Nedelcearu sau Adrian Rus, fotbaliști care s-au aflat în atenția sa.
„Căutăm fundași centrali, am început negocierile. Sunt fotbaliști străini din străinătate. Pentru că ar putea fi și fotbaliști români din străinătate. Dar, nu e Nedelcearu! Nici Rus!”, a declarat Mihai Stoica pentru Orange Sport.
Managerul de la FCSB a menționat că fotbaliștii pe care vrea să îi aducă ar urma să vină fără să se achite o sumă de transfer în schimbul lor. După finalul sezonului trecut, patronul Gigi Becali a anunțat că a închis robinetul cu bani și că, astfel, nu mai este dispus să investească în jucători până când echipa nu va obține performanțe care să îi aducă bani.
„Dar, nu dăm bani! Cine spune că are ofertă de la FCSB minte”, a conchis Mihai Stoica.