Mihai Stoica, managerul general al clubului FCSB, a cerut un cartonaș roșu în derby-ul cu CFR Cluj, însă fostul arbitru Alexandru Deaconu, prezent în tribună, i-a explicat regulamentul.
FCSB și CFR Cluj s-au întâlnit, în cadrul etapei a cincea din play-off-ul Ligii 1, pe Stadionul „Marin Anastasovici” din Giurgiu, și au remizat, scor 1-1, după golurile marcate de către Florin Tănase, din penalty, în minutul 19, respectiv Andrei Burcă, în mintul 90+3.
Partida a fost arbitrată de către „centralul” Radu Petrescu, din București, și de către asistenții Mihail Grigoriu (București) și Ciprian Danșa (Satu Mare).
În minutul 17 al întâlnirii, Andrei Burcă i-a pus piedică lui Florin Tănase, în careu, iar arbitrul a dictat lovitură de la 11 metri pentru FCSB și i-a acordat fundașului central de la CFR Cluj cartonașul galben.
Florin Tănase, coechipierii și chiar oficialii din tribună au cerut cartonaș roșu pentru Andrei Burcă, însă arbitrul le-a explicat jucătorilor că fundașul a avut intenția de a intra la minge, motiv pentru care faultul se sancționează doar cu cartonaș galben și, desigur, lovitură de la 11 metri.
În tribună, Mihai Stoica se agita și cerea disperat cartonaș roșu pentru apărătorul lui CFR Cluj.
Alexandru Deaconu, delegat ca observator de arbitri la această partidă, se afla în apropierea lui Mihai Stoica și i-a explicat care sunt regulile de arbitraj și de ce nu se punea problema ca Radu Petrescu să acorde cartonaș roșu la intervenția lui Andrei Burcă asupra lui Florin Tănase.
Contactat de către ProSport la pauza meciului, Marius Avram a explicat de ce Radu Petrescu a luat decizia corectă doar avertizându-l pe Andrei Burcă și nu eliminându-l.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER