Mihai Stoica a început războiul psihologic împotriva celor de la CFR Cluj! Putem avea „finala” campionatului: „E ceva înfiorător sa pierzi locul unu chiar în ultima etapă”

Mihai Stoica a început războiul psihologic împotriva celor de la CFR Cluj! Putem avea „finala” campionatului: „E ceva înfiorător sa pierzi locul unu chiar în ultima etapă”
  • Publicat:

FCSB a relansat lupta la titlu după ce în etapa a cincea a play-off-ului Ligii 1 echipa roș-albastră a reușit să învingă liderul CFR Cluj, scor 1-0, chiar în „Gruia”.

Roș-albaștrii au redus la doar două puncte diferența dintre ei și campioana ultimelor patru sezoane din Liga 1, iar acum speră la câștigarea trofeului pe care nu l-a mai obținut de șapte ani.

Mihai Stoica, managerul general al celor de la FCSB, a început deja să pună presiune pe adversarii de la Cluj, împotriva cărora trupa lui Petrea poate avea un meci decisiv în ultima etapă.

Mihai Stoica a început războiul psihologic împotriva celor de la CFR Cluj! Putem avea „finala” campionatului: „E ceva înfiorător sa pierzi locul unu chiar în ultima etapă”

CFR Cluj a condus autoritar sezonul regulat, însă după accederea în play-off echipa condusă de Dan Petrescu nu s-a regăsit. După ce a fost învinsă de către Universitatea Craiova, scor 2-3, a venit și înfrângerea contra celor de la FCSB, iar echipa condusă de Toni Petrea a reușit să se apropie la doar două  puncte.

Dacă cele două echipe nu se vor încurca în următoarele etape, FCSB și CFR Cluj vor disputa ultima etapă cu titlul pe masă, iar Mihai Stoica a declarat că pentru campioana en-titre ar fi îngrozitor să piardă prima poziție în ultima etapă.

„Orice detaliu contează şi dacă în rândul 13 e cu un tricou roşu sau alb. E un echilibru destul de mare acum. Dacă e să discutăm, să admitem că se va juca cu titlul pe masă, va fi o presiune colosală pe CFR Cluj. Noi nu am fost niciodată pe primul loc, iar ei au câştigat şi au fost pe primul loc tot timpul. Ar fi ceva înfiorător sa pierzi locul unu chiar în ultima etapa”, a declarat Mihai Stoica la OrangeSport.

Pentru FCSB urmează etapa de pe teren propriu contra Farului Constanța, în timp ce CFR Cluj începe returul play-off-ului împotriva revelației FC Voluntari.

Pasionat de tot ce se întâmplă în lumea sportului, George Constantin este în prezent student în anul III la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. La începutul anului 2022, George a decis să facă pasul către presa sportivă și a devenit ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un exercițiu
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un…
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×