Steaua stă pe un butoi cu pulbere, iar situația riscă să degenereze cu doar câteva zile înainte de startul campionatului. Așa cum ProSport a anunțat în ediția tipărită de astăzi, Mihai Stoica se află în centrul unui război intern, iar managerul formației roș-albastre amenință că va peca în cel mai scurt timp, dacă nu va primi drept de semnătură. „Dacă nu mi se dă drept de semnătură într-o lună, eu plec, gata! Ce, am ajuns să fiu condus de Argăseală?„, ar fi afirmat MM în urmă cu puțin timp, iar în zilele următoare se anunță o ședintă decisivă în acest sens.
Surse din cadrul clubului au dezvăluit pentru ProSport că situația în care se află acum MM nu e deloc întâmplătoare. Managerul Stelei are în Teia Sponte un adversar redutabil, care, conform surselor ProSport, „trage” pentru înlăturarea lui Mihai Stoica de la club.
Teia a ajuns să regrete că a insistat pentru cooptarea lui Mihai Stoica la Steaua. Ieșirile repetate în decor ale lui Meme au fost trecute cu vederea, însă acum situația s-a schimbat complet. „Teia a insistat pentru aducerea lui, iar acum Mihai vrea drept de semnătură pe banii lui Gigi… Tot haosul care este acum în club este creat de Meme, a ajuns să învrăjbească oamenii în club, iar toate astea nu vor mai fi trecute cu vederea de Teia, care vrea să-l dea afară„, , au surse din cadrul clubului pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER