Mihai Stoica, managerul general al echipei FCSB, a explicat care este situația lui Ante Vukusic, atacantul croat în vârstă de 29 de ani transferat în această iarnă.
Atacantul croat a ajuns la FCSB luna trecută, din postura de jucător liber de contract, după despărțirea de NK Olimpija, echipă la care a marcat 26 de goluri în sezonul 2019-2020, fiind astfel golgheter în Slovenia.
În acest sezon însă, fotbalistul a jucat doar șapte meciuri în campionatul sloven. Mihai Stoica a explicat că nici în străinătate echipele nu au răbdare cu jucătorii care nu dau repede randament, așa cum se practică și în Liga 1.
Mai mult decât atât, oficialul de la FCSB susține că atacantul croat nu a mai făcut deplasarea la Mediaș pentru meciul cu Hermannstadt, scor 1-0 pentru sibieni, din cauza unei accidentări, nicidecum că ar fi intervenit patronul Gigi Becali.
„Vukusic nu s-a antrenat două luni și jumătate deloc, înainte să vină la noi. El a fost golgheterul campionatului sloven, apoi au fost niște probleme între el și conducere. A fost lăsat liber în ultima clipă, n-a jucat, a venit total nepregătit. Ca de obicei, cineva nu are răbdare, asta se practică și în campionate mai puternice decât Liga 1.
S-au luat multe chestii în calcul. Știam foarte bine cum e terenul la Mediaș. Și Niță trebuia să facă deplasarea, pentru că a jucat foarte bine cu Dinamo. Era discuția că trebuia să începem cu el (n.r. cu Vukusic). A avut o entorsă, ceva minor, puteam să îl forțăm, dar am spus că nu are rost. E vârf, îi avem pe el și pe Buziuc. Cum văd eu, eu văd ca ceilalți jucători să ocupe pozițiile lor de drept, adică Tănase și Coman să joace atacant stânga Eu aș vedea echipa cu un 9 clasic”, a spus Mihai Stoica, la Digi Sport.
Ante Vukusic a jucat 45 de minute în partida pierdută de către FCSB pe teren propriu cu Academica Clinceni, scor 0-1, și 13 minute în meciul câștigat de către formația roș-albastră cu Dinamo, scor 1-0. Acesta a fost introdus și în repriza a doua a meciului din Cupa României cu rivala Dinamo, încheiat cu victoria „câinilor”, scor 1-0.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER