Mihai Stoica îi bate obrazul lui Edi Iordănescu, după „săgeata” trimisă către Gigi Becali: „Se lucrează mai ușor decât pare cu el!”

Edward Iordanescu si Mihai Stoica la meciul de fotbal dintre FCSB si Sepsi OSK Sfantu Gheorghe, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Arena Nationala din Bucuresti, luni 23 august 2021. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 5 poze

Mihai Stoica, managerul general al clubului FCSB, i-a răspuns lui Edi Iordănescu, după mesajul postat pe Facebook de către fostul antrenor al roș-albaștrilor.

Recent, Edi Iordănescu a publicat pe rețelele sociale un citat al lui Jurgen Klopp referitor la colaborarea dintre antrenor și conducerea clubului și la faptul că tehnicianului ar trebui să i se acorde timp. Edi Iordănescu a comentat: „Exact ca la noi”, făcând referire la demiterile dese de antrenori din Liga 1.

Mihai Stoica a transmis că, de fapt, este ușor de lucrat cu Gigi Becali, în ciuda aparențelor.

Mihai Stoica îi bate obrazul lui Edi Iordănescu, după „săgeata” trimisă către Gigi Becali

Totodată, după ce a lămurit situația plecării lui Edi Iordănescu de la FCSB, oficialul roș-albaștrilor a explicat cum îl poate cuceri un antrenor pe Gigi Becali.

„Edi s-a înţeles cu Gigi pentru nouă luni. Unde e legătura cu noi? Întreb eu. A fost o decizie unilaterală. A vrut să plece şi a plecat. Nimeni nu l-a dat afară. După discuţii am ajuns la un consens, dar în ziua următoare a apărut mesajul pe Facebook.

Sunt de acord cu ce zice Klopp, dar nu e numai la noi problema asta. Exact aşa e în Italia, sunt schimbări. Au început şi în Premier League.

La noi, dacă ar veni un antrenor care l-ar cuceri pe Gigi prin metode, prin comunicare… E important să comunice, nu neapărat prin mine, se mai pierd detalii importante. Există oamani care nu pot vorbi, care închid telefoanele, comunică prin mesaje. Mă refer în general. Nu neapărat la Edi. Comunicarea e foarte importantă, mai ales cu Gigi. Se lucrează mai uşor decât pare cu el, dar trebuie să comunici cu el. Când cineva te plăteşte, trebuie să-i dai respect. Trebuie să ştii să-i vorbeşti. Ce mare chestie?”, a spus Mihai Stoica, potrivit Telekom Sport.

Publicat: 18 12. 2021, 23:35