Mihai Stoica nu iartă: „Dacă decideam eu, Hamroun pleca imediat! Nu îl reprimeam”. Oficialul recunoaște inspirația lui Gigi Becali
Una dintre cele mai mari probleme de indisciplină din ultimii ani la Steaua s-a consumat în această vară și l-a avut protagonist pe Jugurtha Hamroun. Algerianul i-a forțat mâna lui Gigi Becali pentru ca finanțatorul să accepte ofertele din zona arabă și a fugit din cantonament, fiind astfel exclus din lot pentru partida importantă cu Sparta Praga, de la București.
Într-o mișcare surprinzătoare, Gigi Becali a revenit asupra deciziei și i-a impus antrenorului reprimirea lui Hamroun la echipă, acesta fiind unul dintre jucătorii importanți în obținerea calificării în playoff-ul Ligii Campionilor. La o lună după acel moment, Mihai Stoica mărturisește că nu a fost de acord cu reprimirea mijlocașului plecat între timp la Al-Sadd, în Qatar. „Dacă decideam eu, Hamroun nu mai făcea parte din lot la acel meci. Dar cât timp au decis alții și rezultatul a fost bun… Decizia luată a fost cea mai bună pentru că ne-am calificat„, a spus directorul sportiv.