Situația proastă pe care o traversează vicecampioana României i-a făcut pe oficialii echipei să iasă în față cu declarații menite să țină sus moralul vestiarului. După Laurențiu Reghecampf și Gigi Becali a venit rândul directorului sportiv Mihai Stoica, cel care a încercat să explice motivele pentru care jocul echipei nu impresionează.
„Jocul Stelei nu merge din două motive. Unul pe care nu l-a invocat nimeni. Noi am pierdut la meciul cu Chiajna, imediat după dubla cu Sparta, cel mai bun jucător. Nu vă imaginați cât de important e căpitanul echipei, nimeni nu putea să dispară și să aibă ponderea lui Pintilii. Era liderul, jucătorul în jurul căruia se strângeau ceilalți. Noi l-am pierdut!„, a spus Mihai Stoica la DolceSport.
Directorul sportiv al vicecampioanei a vorbit și despre problemele de sănătate care au măcinat echipa și după ieșirea din calcule a lui Pintilii. „L-am pierdut pe actualul căpitan, pe Toșca, pentru o perioadă importantă după meciul cu City. După ce că ne-au dat cinci goluri, ne-au scos și cinci fotbaliști, pe Toșca și Golubovic. Golubovic nu vede în stânga și în dreapta din cauza măștii, el nu e Tade”, a mai spus Stoica.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER