Mihai Stoica revine într-o funcție oficială la Steaua! Cu ce se va ocupa fostul manager general
Mihai Stoica a anunțat că va fi noul director sportiv al Stelei. Fostul manager general al clubului roș-albastru a fost eliberat pe 15 februarie după ce a ispășit aproape doi din pedeapsă primită în Dosarul Transferurilor.
Stoica a ținut să precizeze că nu se va ocupa de transferuri din noua sa funcție și nici nu va avea ieșiri publice.
„Eu, deocamdată, sunt un apropiat al clubului, până vineri. De vineri, voi fi angajat al clubului și mă voi ocupa strict de probleme sportive, voi fi director sportiv. Sub nicio formă nu voi presta nicio activitate legată de transferuri și nu voi face comentarii. Sunt probleme care nu mă privesc, sunt alți oameni angajați ai clubului care trebuie să se ocupe de acest gen de probleme. Cred că e mai bine să îmi văd de treabă, să mă concentrez pe problemele care îmi aparțin”, a declarat Mihai Stoica pentru DigiSport.
Mihai Stoica a primit o pedeapsă de 3 ani și 6 luni în Dosarul Transferurilo din care a executat 713 zile.