UPDATE 2:46 Ședința „ad-hoc” a luat final la nici 20 de minute după sosirea lui Mihai Stoichiță. Gigi Becali a confirmat că „Lippi” va fi noul tehnician al Stelei.
Iată și prima declarație dată de Mihai Stoichiță în calitate de antrenor al Stelei: „Steaua nu se refuză. Nu îmi poate fi frică de presiune. Sper să am rezultate și să nu fie probleme. Mâine voi conduce primul antrenament, de la ora 10:00”
2:20 Mihai Stoichiță pare favorit în acest moment pentru preluarea băncii tehnice a Stelei! Fostul antrenor al „roș-albaștrilor” a ajuns în urmă cu câteva minute la palat și acum discută cu oficialii steliști. Cel mai probabil, Basarab Panduru a refuzat oferta lui Becali.
„Atunci când accepți să mergi la Steaua, îți asumi un risc! E inadmisibil să faci egal cu Sheriff. De ce să nu vină Panduru în locul lui Bergodi? Credețo că el a fost adus întâmplător… eu nu cred. El e antrenor de fotbal, cadru tehnic…„, declara Mihai Stoichiță în momentul în care a aflat că Bergodi a fost demis.
1:30 Gigi Becali, Teia Sponte, Valeriu Argăseală, Iulian Gheorghișor și Basarab Panduru au ajuns la palatul din Aleea Alexandru. Oficialii Stelei încearcă să-l convingă pe Panduru să preia postul de principal al Stelei.
Patronul Stelei este sigur că tratativele cu „Pandi” se vor finaliza cu un răspuns afirmativ din partea directorului sportiv al echipei din Ghencea, dar a lăsat să se înțeleagă că are și o variantă de rezervă pentru situația în care fostul internațional ar refuza: „Sunt mii și mii de antrenori în țara asta…„, a spus Becali.
Basarab Panduru a avut o discuție cu aproximativ 20 de suporteri ai „roș-albaștrilor” înainte de a pleca de la stadionul Steaua și i-a asigurat pe aceștia că își va păstra promisiunea făcută lui Bergodi și că nici nu se pune problema să preia echipa.
Rămâi pe www.prosport.ro pentru mai multe detalii
Gigi Becali spune că îi va propune funcția de principal lui Basarab Panduru și că, dacă răspunsul va fi afirmativ, fostul mijlocaș al Stelei va lua loc pe banca echipei din etapa următoare.
Patronul Stelei a decis să-l demită pe Cristiano Bergodi imediat după partida cu Sheriff, deoarece italianul nu i-a permis să vorbeasscă cu jucătorii la pauza meciului. „Să învețe să respecte în România!„, au fost vorbele „de adio” ale lui Gigi la adresa italianului.
„Bergodi a făcut un gest urât, sfidător la adresa mea. Parcă zicea „Ce cauți aici zdreanțo, găinare…”. Să se învețe minte să respecte în România! Echipa va câștiga Europa League, campionatul și cupa României și fără Bergodi…
Nu pot să spun că va veni Panduru până nu voi vorbi cu el… Dacă el nu o să vrea, să fie sănătos. Nu știa el vreodată că vine norocul ăsta peste el. Dacă zice da, 100% el va veni. L-am și chemat”, a declarat Becali la gsptv.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER