Mihai Stoichiță, pus la zid:** „Probabil vrea un contract avantajos prin țările arabe!”

După ce camerele tv l-au surprins pe Mihai Stoichiță vorbind la telefon în timpul meciului cu Rapid, mai mulți oameni de fotbal l-au criticat pe antrenorul Stelei pentru atitudinea servilă pe care o are față de Gigi Becali.

O reacție extrem de dură a venit din partea lui Mircea Rădulescu, care l-a condamnat pe Stoichiță pentru faptul că acceptă imixtiunea patronului la echipă.

„Probabil că singurul scop al său este acela de a-și trece Steaua în CV și a obține, astfel, vreun contract avantajos prin țările arabe, altă explicație nu am. Acceptând aceste chestii, Mihai Stoichiță își pătează imaginea. N-a încălcat niciun regulament, nu i se poate ridica licența, dar și-a pierdut credibilitatea”, a declarat Mircea Rădulescu pentru evz.ro

Publicat: 01 05. 2012, 13:08
Actualizat: 01 05. 2012, 16:24