Mihai Teja, antrenorul echipei Gaz Metan Mediaș, s-a declarat mulțumit de prestația elevilor săi în meciul cu Dinamo, scor 4-1, însă îi ține pe aceștia cu picioarele pe pământ.
Gaz Metan Mediaș și Dinamo s-au întâlnit în cadrul etapei a treia din play-out-ul Ligii 1, iar medieșenii s-au impus cu scoruld e 4-1, după golurile marcate de către Morar 14′, Valente 30′, Deaconu 39′ și Chamed 88′. Pentru „câini”, a marcat Sorescu, în minutul 35.
La finalul partidei, Mihai Teja nu s-a arătat prea entuziasmat, ci concentrat pentru următoarele meciuri, dar și-a felicitat jucătorii pentru atitudinea de care au dat dovadă în fața lui Dinamo.
„Ne bucurăm că am câștigat acest meci, era foarte important pentru noi. Veneam după un început nu foarte bun, pentru că nu am reușit să câștigăm cu Voluntari acasă și am pierdut la Viitorul, deși nu cred că am jucat rău. Mă bucur pentru băieți, pentru că își doresc foarte mult, muncesc. Chiar și înainte de meci mi-au spus că sunt foarte conectați. Nu am realizat încă nimic, mai avem multe meciuri.
Noi vrem să ne gândim la viitor, să terminăm cât mai sus, pentru că în play-out e destul de dificil dacă nu câștigi. Nu trebuie să luăm fiecare meci și să vorbim că gata, ne-am salvat, sau gata, suntem la retrogradare. Trebuie să scoatem maxim ca să fim cât mai sus în clasament.
E greu, joci cu sabia deasupra capului, e presiune foarte mare. Trebuie să dai tot ceea ce ai mai bun la fiecare meci. Trebuie să gândești pozitiv și să mergi înainte”, a spus Mihai Teja, la flash-interviurile de după meci.
În urma acestui rezultat, Dinamo coboară pe locul 15, penultimul în clasamentul Ligii 1, direct retrogradabil, cu 15 puncte, după cele trei meciuri disputate în play-out. „Câinii” au ajuns astfel la 13 meciuri fără victorie în Liga 1.
De cealaltă parte, Gaz Metan Mediaș a urcat, cel puțin până la disputarea celorlalte meciuri din etapa a treia, pe locul 10, cu 21 de puncte.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER