Mihai Teja, prezentat oficial la Poli Iași. Ce l-a convins pe antrenor să preia Iașiul și care îi sunt obiectivele. Teja avertizează că va pleca dacă promisiunile nu vor fi onorate
Mihai Teja este noul antrenor al Politehnicii Iași. Acesta a bătut palma cu oficialii clubului din Copou și a semnat, luni, un contract pe un sezon, având ca obiectiv menținerea echipei în Liga I, dar și reconstrucția echipei.
Tehnicianul a ajuns în Iași în cursul dimineții de luni, iar prima vizită a făcut-o la Palatul Roznovanu, unde a dorit să se asigure din partea primarului Mihai Chirica de faptul că nu vor fi probleme financiare. După ce edilul i-a oferit promisiunea că echipa va avea sprijinul său, Teja și președintele Adrian Ambrosie au urcat în Copou, cei doi continuând negocierile privind contractul. După mai multe ore de discuții, Mihai Teja a bătut palma cu președintele Ambrosie pentru un salariu de 5.000 de euro lunar, plus alte bonusuri de performanță, în funcție de locul ocupat la finalul sezonului. De asemenea, Teja a reușit să-i convingă pe oficialii ieșeni să-i accepte trei oameni noi în staff, un antrenor secund, un preparator fizic și un analist video. Din staff-ul vechi, Teja îl va păstra doar pe antrenorul cu portarii Benone Dohot, renunțând la fostul secund al lui Flavius Stoican, Adrian Kerezsy.
Dorit și de suporteri
Conferința de presă în care a fost prezentat Mihai Teja a fost deschisă de președintele executiv Adrian Ambrosie, care a ținut să-i mulțumească lui Favius Stoican pentru munca depusă în Copou, oficialul ieșean afirmând că suporterii l-au dorit și ei pe Teja pe banca tehnică: „Îi mulțumesc lui Flavius Stoican pentru cei doi ani pe care i-a petrecut la Iași, doi ani în care am realizat cea mai bună performanță, play-off-ul. Mihai Teja va trebui să preia munca lui și să o ducă mai departe, spre performanță. Am ținut cont și de părerile suporterilor, am văzut că Mihai Teja a fost și favoritul lor. Îi doresc bun venit lui Mihai Teja și îi doresc mult succes noului nostru antrenor!”.
Teja a început prin a le mulțumi suporterilor pentru faptul că l-au dorit pe banca tehnică a Politehnicii, precum și celor din conducere: „Le mulțumesc suporterilor pentru faptul că m-au dorit la Poli Iași, precum și domnului președinte Adrian Ambrosie, pentru că făcut un sacrificiu mare pentru a mă putea convinge să vin la Iași. Am venit la o echipă bună, la care Flavius Stoican a făcut lucruri frumoase, a reușit să o ducă în play-off. Iașiul este un oraș mare, un oraș frumos și merită mult mai mult, sper ca și echipa de fotbal să se ridice la nivelul orașului. Mulțumesc, de asemenea, și domnului primar pentru că a avut un cuvânt de spus în aducerea mea. Obiectivul este clasarea în primele 11 locuri, dar eu îmi doresc să ne clasăm cât mai sus. Sper ca lucrurile să fie foarte bune, să ducem echipa la un nivel mai bun, să fie competitivă și să joace un fotbal de calitate”.
„E clar, dacă nu se va rezolva cu banii, nu are rost să mai stau. Dacă nu se confirmă sprijinul financiar sau cel al infrastructurii, cu siguranță voi pleca”
Apoi, o bună parte din conferința de presă în care a fost prezentat oficial a fost rezervată problemelor financiare și de infrastructură din Copou. Mihai Teja a declarat că are promisiunea primarului că lucrurile vor intra pe făgașul normal, punctând că dacă aceste promisiuni nu se vor concretiza în fapte, va pleca.
„Am avut o discuție cu domnul primar, iar dumnealui m-a asigurat că vom primi tot sprijinul și că lucrurile vor fi bune din acest punct de vedere. Nu mă îngrijorează faptul că sunt datorii acum. Dacă ai un oraș în spate, ai cuvântul domnului primar, ceea ce înseamnă foarte mult. E clar, dacă nu se va rezolva cu banii, nu are rost să mai stau. Dacă nu se confirmă sprijinul financiar sau cel al infrastructurii, cu siguranță voi pleca. Eu cred în oamenii care mi-au promis asta. Cred în acest proiect. Dacă nu credem, ce facem? Atunci stăm acasă și nu mai venim la serviciu, nu mai muncim, pentru că nu știu ce se întâmplă, vine o furtună sau nu știu ce se întâmplă. Suntem oameni maturi, discutăm despre o echipă de fotbal care reprezintă un oraș puternic. Ni s-a promis că situația va fi stabilă, iar eu cred asta”, a precizat noul antrenor al Iașiului.
Vrea terenuri mai bune
Acesta s-a referit și la infrastructură, afirmând că își dorește ca până la revenirea din cantonament terenurile de antrenament și cel de joc să arate mult mai bine.
„Vreau să fiu sincer cu dumneavoastră, poate nu este cea mai bună infrastructură din Liga I sau chiar și din liga a doua. Dar am vorbit și cu domnul primar, și cu domnul președinte, trebuie să existe un teren de antrenament mult mai bun decât acesta. Sau chiar două. Nu sunt cele mai bune condiții. Din păcate, aceasta ar trebui să fie baza echipelor din Liga I. Dacă vrei să joci un fotbal bun, trebuie să ai condițiile minime și să te antrenezi pentru a practica un fotbal bun. Sper ca până venim din cantonament, cele două terenuri, de antrenament și de joc, să arate cât mai bine. Totuși, să nu uităm că nu sunt probleme doar la Iași. În afară de 2-3 echipe, cred că peste tot sunt probleme și de bugete, și de infrastructură. Dar eu sper să avem liniște financiară pentru a putea crea o echipă competitivă”, a mai spus fostul antrenor al FCSB.
Teja speră ca în cantonament să aibă un lot cât de cât format, atât cu jucători români, cât și din afară: „Ne trebuie 12-15 jucători, nu este ușor. Dar trebuie să-i aducem cât mai repede. Sper să aducem calitate. Și din România, și din străinătate. Mă bucur că voi avea o mare libertate de a-mi exprima părerile în legătură cu aducerea de jucători, îmi a-mi expune filosofia de joc”.
Teja a evitat să vorbească la conferința de presă despre fosta sa echipă. „Ce-a fost a fost, au fost lucruri frumoase, dar prefer să vorbesc despre prezent și viitor. Eu sunt acum la Poli Iași”, a mai spus Teja, care i-a mulțumit și prietenului său Flavius Stoican: „Am vorbit cu Flavius, este prietenul meu. Îi mulțumesc că m-a recomandat și el aici. A făcut lucruri bune la Iași, sper și eu să continui munca lui”.