Mihai Voduț (24 de ani) nu stă foarte mult timp fără echipă după ce Gică Hagi l-a dat afară. Fostul vârf al Viitorului e la un pas să semneze cu Beitar Ierusalim, una dintre echipele de tradiție din campionatul Israeului.
Emilian Hulubei, președintele AFAN, a vorbit, miercuri dimineață, despre situația lui Voduț și a anunțat că zilele următoare ar urma să semneze contractul și să devină adversarul lui Gabi Tamaș în campionatul Israelului: „Am vorbit cu jucătorul, vom fi alături de el și îl vom apăra, chiar dacă toleranța noastră este 0 în privința pariurilor. Să nu primească o suspendare care să-i pună capăt carierei sportive, pentru că dacă primește 2 ani, cariera lui s-a cam terminat. Noi sperăm că nu va fi cazul. Din ce știu, el și-a găsit echipă și s-ar putea să semneze”, a spus Hulubei, la Digi Sport, la câteva zile după ce Poli Iași a anunțat, prin vocea lui Flavius Stoican, că e interesată de Voduț.
Mutarea se poate face doar până pe 5 februarie, când se închide perioada de mercato din Israel. Până atunci, Voduț trebuie să spere că FRF nu-l va suspenda ca urmare a faptului că a pariat pe propria echipă.
Una dintre cele mai vechi echipe din Israel, Beitar Ierusalim se află pe locul al zecelea în actualul sezon, după ce anul trecut a pierdut finala Cupei Israelului în fața lui Hapoel Haifa, echipa lui Tamaș.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER