Mihalcea: „Aș fi procedat ca Mutu, ne cred țigani”

Redactor:
Bitescu Wili
Mihalcea:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Atacantul formației Astra Ploiești, Adrian Mihalcea, a declarat,
miercuri, că în Italia românii sunt considerați țigani, precizând
că ar fi procedat precum Adrian Mutu, care s-a simțit jignit și a
reacționat violent în incidentul cu ospătarul din Florența.

„Și eu aș fi procedat ca Adi Mutu în condiții asemănătoare.
Știu cum suntem tratați, am avut și eu parte de asemenea incidente.
Ne cred țigani, iar Adi nu a mai suportat jignirile și a
reacționat”
, a explicat atacantul care a evoluat în Italia
la echipele Genoa și Verona în perioada 2001-2004.

Fost coleg cu Adrian Mutu la Dinamo, Mihalcea afirmă totuși că
atacantul Fiorentinei are partea lui de vină. „Să nu uităm că a
traversat o perioadă dificilă, 10 luni de tensiune, departe de
teren. Are partea lui de vină și el, dar poate și noi i-am sărit în
cap la fiecare gest. Cred în revenirea lui, este singurul fotbalist
pe care l-am văzut intrând pe teren fără complexe, indiferent de
adversar”, a adăugat atacantul.

Marți, antrenorul echipei Universitatea Craiova, Victor Pițurcă,
i-a luat de asemenea apărarea lui Adrian Mutu, afirmând că
ospătarii merită uneori să fie bătuți. „Bine i-a făcut.
Mare brânză, i-a dat o palmă și s-a făcut atâta tam-tam, mai mult
în presa noastră decât în Italia. Unii ospătari mai merită pentru
că chiar încalcă prea mult nota”
, a declarat
Pițurcă.

Atacantul echipei Fiorentina, Adrian Mutu, a bătut un ospătar
într-un local din centrul Florenței, în noaptea de vineri spre
sâmbătă, bărbatul lovit de român urmând să aibă nevoie de 25 de
zile de îngrijiri medicale. Tânărul, care a fost externat din
spitalul Santa Maria Nouva la câteva ore după incident, a suferit
„o traumă contuzivă cranio-facială cu multiple escoriații, contuzii
la torace și abdomen și o fractură de piramidă nazală”.

Adrian Mutu este suspendat până vineri, după ce a fost depistat
pozitiv cu sibutramină la începutul acestui an, revenirea sa fiind
prevăzută pentru duminică, în partida Catania – Fiorentina.

Sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
”Duel între doi giganți” pentru transferul lui Dennis Man! Parma a luat imediat decizia
”Duel între doi giganți” pentru transferul lui Dennis Man! Parma a luat imediat decizia
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Becali a sărit să-şi bată un fotbalist din lot:
Becali a sărit să-şi bată un fotbalist din lot: "I-am spus că nu ştie fotbal. Antrenorul s-a făcut mic". Toţi…
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI.  Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a divorţat legenda Stelei
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a…
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată averea sa
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată averea sa
Informația dimineții despre Corina Chiriac. Ce s-a întâmplat cu marea artistă a României
Informația dimineții despre Corina Chiriac. Ce s-a întâmplat cu marea artistă a României
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit:
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce…
×