Mijlocașul francez de la FC Paris care a semnat cu echipa lui Flavius Stoican. Un fost stelist e așteptat și el

Ieșenii au intrat în linie dreaptă cu pregătirea pentru primul meci oficial din viitorul sezon. Începând de luni seară, elevii lui Flavius Stoican au reluat pregătirile pe stadionul din Copou, după două zile libere primite la finalul stagiului din Turcia.

Tehnicianul care a dus Iașiul pentru prima dată în play-off în stagiunea trecută speră să reediteze această performanță și în sezonul care stă să înceapă, dar este sceptic în acest moment, în condițiile unui lotul destul de subțire și încă incert.

„Suntem în urmă cu transferurile și pot spune că în momentul de față calificarea în play-off este un obiectiv îndrăzneț. Dintre jucătorii nou-veniți, Dylan Flores are calitate, dar este puțin în urmă cu pregătirea. Ceilalți trebuie să demonstreze în această perioadă că au față de Liga 1″, a declarat antrenorul Flavius Stoican.

Tehnicianul a decis să-i mai dea o șansă mijlocașului ugandez Kizito, care nu a prins niciun cantonament, dar încă este sub contract cu Poli Iași.
„Îmi doresc să continue la Iași, dar numai dacă va fi dedicat trup și suflet acestei echipe”, a spus Stoican despre Kizito, care înainte de plecarea în cantonamentul de la Cheile Grădiștei i-a anunțat pe oficialii din Copou că vrea să plece.

Tehnicianul echipei din Copou a avut la antrenamentul de luni seară alți doi jucători străini, fundașul central Cedric Mongongu și mijlocașul central francez Martin Mimoun.

Primul a repetat analizele în Franța și va fi testat în zilele următoare de către stafful tehnic, în timp ce Mimoun a semnat un acord cu Iașiul. În vârstă de 26 de ani, Martin Mimoun a jucat în stagiunea trecută la FC Paris, în liga a doua franceză, iar în carieră a mai trecut pe la formațiile Laval, Quevilly, Creteil, Bastia (Franța) și Olimpija Ljubljana (Slovenia). În aceste zile, în Copou ar putea apărea și Paul Pîrvulescu.

 

Publicat: 17 07. 2018, 11:48
Actualizat: 17 07. 2018, 11:49