Gică Popescu are numai cuvinte de laudă la adresa fostului său coleg din „Generația de Aur”, Dan Petrescu. „Baciul” spune că schimbarea făcută de tehnicianul Unirii Urziceni la 1-0 pentru Rangers a decis practic partida de pe „Ibrox Park”. Introducerea lui Onofraș a reprezentat, în opinia fostului internațional, momentul cheie al meciului de aseară.
Popescu a comentat și posibila ofertă de la o formație din Serie A pentru Dan Petrescu. Fostul căpitan al Bacelonei a confirmat că antrenorul ialomițenilor e apreciat în „Peninsulă” și a lăsat să se înțeleagă că laudele la adresa „Bursucului” au venit din partea oficialilor unui club cu talie din Serie A. „Dacă oferta era din partea lor, Dan nu putea să refuze”, spune Popescu.
„Când am văzut că Dan Petrescu îl introduce pe Onofraș, am zis că Unirea va învinge cu 2-1. Acolo cred că s-a decis meciul. Am nimerit-o, bine, am ratat scorul. Dan a pregătit meciul foarte bine. Și-a păstrat același profil, ca atunci când era jucător. E un antrenor serios și are multe de arătat în această meserie. E un profesionist adevărat. El a fost cel mai profesionist jucător al generației noastre.
Rangers va veni la București să recupereze punctele pierdute acasă. Dacă Unirea va obține un punct, ia un avans important pentru calificarea în primăvara europeană.
Eu am discutat cu anumite persoane din fotbalul italian și mi-au vorbit foarte frumos despre Dan Petrescu. Stilul său de joc e foarte apreciat în Italia. E o caracteristică a fotbalului italian de a trata faza defensivă cu 11 jucători.
Nu știu dacă oferta pentru Dan Petrescu a venit din partea celor cu care am vorbit eu pentru că, dacă ar fi fost așa, Dan ar fi acceptat din prima!„, a declarat Gică Popescu la Sport.ro.
CLICK AICI PENTRU REZUMATUL PARTIDEI GLASGOW RANGERS – UNIREA URZICENI 1-4!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER