Carlos Milhazes (foto, în alb) a fost împrumutat până în vară, cu opțiune de cumpărare, iar conducerea clubului se pregătește să-i înainteze o ofertă de a rămâne.
Dacă în privința lui Bălan, sau a lui Martinez, cu aceeași situație, lucrurile nu sunt încă lămurite, fundașul stânga este cu siguranță dorit în continuare. „Încă nu am vorbit în detaliu, însă Carlos este un jucător pe care cu siguranță dorim să-l păstrăm și de la vară“, a spus Chivorchian.
Fundașul stânga al timișorenilor a indicat și el că ar vrea să rămână, vorbind de așteptările sale pentru cupele europene. „E foarte important că ne-am calificat, pentru jucători, pentru club și pentru fani, pentru că este Cupa UEFA. Eu sper să trecem de primul tur și să intrăm în faza grupelor“, a declarat Milhazes, care nu crede că echipa o va lăsa mai moale după îndeplinirea obiectivului. „Chiar din contră, acum nu mai este presiune și jucătorii pot face lucruri de care poate în mod normal se tem, acum se pot bucura de fotbal“, a mai spus portughezul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER