Milionarul!** Salariul cu care a fost momit Deac pentru a semna cu CFR

CFR a oficializat ieri transferul lui Ciprian Deac. „Am sânge vișiniu, nu puteam să refuz această ofertă”, a spus Deac. Totuși, partea financiară a fost decisivă la negocieri.

Ciprian Deac a plecat în august 2010 la Schalke, CFR primind atunci în schimbul său trei milioane de euro. Paszkany și Mureșan au reușit ieri să îl repatrieze, plătind nemților 750.000 de euro pentru 60% din drepturile federative ale acestuia. Ieri, după patru ore de discuții între Mureșan și Deac, s-au semnat și actele de transfer. Mijlocașul a fost de acord să parafeze un contract pe trei ani, în schimbul unui salariu de 380.000 de euro. De asemenea, pe lângă primele de joc și obiectiv, Deac mai are și prime de performanță, pentru goluri marcate și meciuri jucate. Peste 500.000 de euro va lua fotbalistul anual dacă echipa va avea rezultate pozitive.

E cel mai bine plătit jucător de la CFR

„Sunt fericit că revin la CFR. Nu puteam să refuz oferta, fiindcă am sânge vișiniu. Îmi doresc să intrăm în Liga Campionilor și să mai luăm un titlu la vară. Am fost convins de proiectul care e la Cluj, unde de la an la an sunt vizate obiective tot mai mari”, și-a explicat Deac decizia de a reveni în Gruia. Mijlocașul devine unul dintre cei mai bine plătiți jucători din Liga I. De asemenea, fostul rapidist  l-a devansat pe Cadu în topul celor mai bine plătiți fotbaliști de la CFR, lusitanul având un salariu de 300.000 de euro.

„Sunt bucuros că am realizat acest transfer. Deac ne va ajuta să mai luăm trofee”, Iuliu Mureșan, președinte CFR

Topul celor mai bine plătiți jucători de la CFR
Deac    380.000 euro
Cadu    300.000
Kapetanos    240.000
Sougou    240.000

„Cred că Deac va juca anul viitor mai bine decât la Rapid. Ne va ajuta mult, știe bine clubul”, Ioan Andone, antrenor CFR Cluj


 

Publicat: 31 05. 2012, 08:54
Actualizat: 31 05. 2012, 08:55