„Milisavljevic a făcut golul!”

Atacantul lui FC Vaslui, Wesley Lopez, a recunoscut că Nemanja Milisavljevic are cel mai mare merit la golul marcat în Ghencea, vineri seara, împotriva Stelei (1-1).
„Milisavljevic a făcut toată faza golului. Mă bucur că am marcat, dar să știți că nu mă gândesc să iau titlul de golgheter. Îmi place să dau goluri, dar nu asta este meseria mea. Puteam să și câștigăm, dar la fel de bine puteam să și pierdem. Eu cred că este un rezultat echitabil“, a spus brazilianul.

Pe de altă parte, Wesley este convins că Vasluiul va crește mult în valoare după încă trei-patru partide și își va duce la bun sfârșit planul de a se califica în Euroligă. „Anul acesta vrem Cupa, iar din sezonul viitor ne gândim să tragem la titlu. Avem o echipă puternică și o conducere foarte pricepută. Am 28 de ani și vreau să merg în cupele europene. În Euroligă și, de ce nu, poate chiar în Liga Campionilor“.


„Vasluiul nu copiază pe nimeni”

După remiza din Ghencea, finanțatorul Adrian Porumboiu s-a arătat mulțumit de transferurile pe care le-a făcut în această iarnă. „S-a tot vorbit că Vasluiul o copiază pe CFR Cluj. Vasluiul transferă jucătorii de care are nevoie. Nu copiază pe nimeni. Sunt foarte mulțumit de ce am adus în această iarnă. Echipa va urca de acum în evoluții. Suntem doar la începutul ascensiunii“, a spus fostul arbitru internațional.

Publicat: 03 03. 2009, 07:30
Actualizat: 03 03. 2009, 09:01