Milos „Poli”Pavlovic: „Am învățat toate limbile, ca să mă înțeleg cu colegii”
Noul căpitan al lui FC Vaslui, mijlocașul la închidere sârb
Milos Pavlovici, susține că în timpul meciurilor vorbește în mai
multe limbi cu coechipierii din teren pentru a se putea înțelege cu
aceștia, de la spaniolă și portugheză până la bulgară și
engleză.
„În spate, vorbesc în spaniolă și în portugheză. La mijloc,
vorbesc în bulgară și sârbă, iar în față, în spaniolă și română. Cu
noul portar (n.r. – lituanianul Vitali Cerniauskas) care a venit
trebuie să comunicăm doar în engleză. Noroc că am învățat toate
limbile, ca să mă pot înțelege cu colegii în teren. Însă cel mai
mult prefer să se vorbească românește„, a declarat,
miercuri, Milos Pavlovici.
Legat de antrenorul său Lopez Caro, care l-a desemnat căpitan,
mijlocașul sârb susține că acesta vorbește în spaniolă, cu câteva
mici excepții. „Mister vorbește spaniolă, dar a învățat și
el câteva cuvinte în română, cum ar fi «bine» sau «mai tare». În
rest, avem încredere în el pentru că știe ce face„, a
adăugat Pavlovici.