Mincă: „Mergem la Galați să batem”

Portarul titlular de la FC Brașov, Mihai Mincă, a declarat că
vrea toate punctele din disputa de duminică, din deplasare, cu
Oțelul Galați. „Îmi pare rău că nu am reușit să câștigăm meciul cu
Unirea, însă atâta am putut în acest joc. Știam că va fi un meci
dificil, pentru că au jucători valoroși. Noi ne dorim la fiecare
meci să câștigăm, dar mai sunt momente când nu se poate acest
lucru. Mergem la Galați să obținem toate cele trei puncte, însă vom
vedea pe teren dacă vom și putea. Important este să acumulăm cât
mai multe puncte”, a spus Mihai Mincă.

Goalkeeper-ul a fost completat de colegul său, atacantul Cătălin
Dedu: „Noi speram să câștigăm meciul cu Unirea Urziceni. Nu au fost
cu nimic mai presus decât noi, însă acesta este fotbalul și a
trebuit să ne mulțumim cu un punct din acest joc. Ne trebuie mai
multă concentrare în fața portii. Intrăm pe teren determinați, însă
nu avem șansă la finalizare. Noi știm ce avem de făcut, dar ne
lipsește ceva… Poate ar trebui să mergem și pe la biserică, poate
așa spargem ghinionul. Vom întâlni la Galați o echipă organizată,
care a început foarte bine campionatul. Au un antrenor bun, dar noi
mergem să câștigăm”.
Partida Oțelul Galați – FC Brașov, din etapa a 6-a a Ligii 1, va
avea loc duminică, de la ora 18,00.

Publicat: 25 08. 2010, 13:07
Actualizat: 25 08. 2010, 13:11