Miracol în Giulești! „Nu ne-am lăsat călcați în picioare”** Cum explică rapidiștii revenirea de senzație

Antrenorul secund al echipei Rapid, Marian Rada, a declarat după victoria din meciul cu CFR Cluj, scor 3-2, că este de apreciat caracterul jucătorilor rapidiști, care „nu s-au lăsat călcați în picioare” pe stadionul Giulești – Valentin Stănescu, revenind după ce au fost conduși cu 2-0.

A fost un meci ca de obicei pe Giulești, prin ’84-’85, într-un meci cu FC Olt, eram conduși la pauză tot cu 2-0. În repriza a doua am întors de la 0-2 la 3-2, ne-au egalat la 3-3 iar pe final am câștigat cu 4-3. Așa că am mai trecut prin meciuri ca acesta. E de apreciat caracterul jucătorilor, că nu s-au lăsat călcați în picioare în Giulești. Ă‚sta este farmecul Rapidului din 1923, farmecul vieții la Rapid e din ’92-’93 (n.r. – sezonul în care George Copos a devenit acționar majoritar la FC Rapid)„, a spus Rada.

Referitor la faptul că fanii au cerut demisia tehnicianului Ioan Ovidiu Sabău la pauză, el a precizat că este ceva normal: „E ceva normal să se ceară demisia. Când de-a lungul timpului când echipa era condusă nu s-a strigat așa? Chiar am vorbit cu Neluțu Sabău acum și nu era supărat deloc. Nu avea cum să fie aplaudat când echipa nu juca. Nu vrea să plece de la echipă și nici nu e speriat, cunoaște bine Giuleștiul„.

Echipa Rapid a învins, sâmbătă seară, cu scorul de 3-2, formația CFR Cluj, într-un meci din etapa a VI-a a Ligii I, în care a jucat în inferioritate numerică din minutul 29 și a revenit după ce la pauză era condusă cu 2-0. Golurile învingătorilor au fost marcate de Ilijoski ’49 și Grigore ’61 (penalti), ’69. Pentru CFR Cluj au înscris Ronny ’14 și Maftei ’19.

Mediafax

Publicat: 26 08. 2012, 08:40
Actualizat: 26 08. 2012, 08:41