MIRACOL: Luceștii merg cu Steaua!** Il Luce vede echipa lui Stan în finala Europa League: „Nimic nu e imposibil”

Doi dintre inamicii declarați ai Stelei, Mircea Lucescu și fiul Răzvan, au lăsat-o mai moale cu rivalitatea de Sărbători. Dacă juniorul admite că roș-albaștrii au meritat calificarea în primăvara europeană, fie și numai datorită tradiției, tatăl merge mai departe și nu exclude o prezență a elevilor lui Ilie Stan în finala Europa League.

„De la început am zis că Steaua este cea mai avantajată. Ei aveau experiență și era normal să profite de această experiență, erau obișnuiți să joace din 3 în 3 zile. Ei meritau să se califice în primăvară, deoarece aveau și rezultatele din ultimii ani, acele calificări consecutive în grupele Europa League, plus participările în Champions League” a spus Lucescu jr la gsptv.

De cealaltă parte, Mircea Lucescu este optimist în ceea ce privește șansele echipei lui Gigi Becali de a ajunge până în finala Europa League care va avea loc la București:

„Ar fi ceva cu adevărat extraordinar să avem o echipă în ulrimul act. Nimic nu este imposibil. Steaua are tradiția de partea ei”.

Publicat: 27 12. 2011, 12:28
Actualizat: 27 12. 2011, 12:29