Miranda a ratat trei ocazii imense de a înscrie, motiv pentru care Mulțescu l-a criticat dur pe vârful argentinian.
„Am suferit ca un câine la final. Jucătorii noi vor să se afirme, dar mai trebuie puse la punct relațiile de joc. Am avut câteva ocazii pe care le-am ratat cu nonșalanță“, a spus tehnicianul roș-albilor. Apoi, a tunat: „Sunt ratări și ratări, puteam înscrie încă din minutul 4, dar la Miranda a fost vorba de egoism. Erau coechiperi liberi la acele faze și nu a pasat. Nu e normal să facă așa ceva“.
Dacă Miranda l-a dezamăgit pe antrenorul bucureștenilor, în schimb, Zicu a fost lăudat. „Ianis a adus victoria. Este un jucător tehnic, cu sânge rece și a marcat în stilu-i caracteristic“, a completat Gigi Mulțescu. Tehncianul alb-roșu, care a renunțat ieri la trenciul „Colombo“ în favoarea unei geci, a spus din nou că și l-ar dori pe Goga la Dinamo din vară.
„E un jucător valoros și de aceea i-am pregătit un marcaj special. Azi a jucat mai slab și din vina mea, dar în ultimele minute mi-a dat mari emoții la acele ocazii. Eu îl cunosc bine și mi l-aș dori la Dinamo din vară“, a declarat Mulțescu la finalul întâlnirii.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER